Adrian Stângă şi-a dat demisia din PSD în semn de protest

Vicepreședintele PSD Oradea a anunţat pe Facebook că demisionează în semn de protest faţă de numirea lui Gabriel Oprea în funcţia de vicepreşedinte al PSD
Filip Stan
26 nov. 2019, 11:04
Adrian Stângă şi-a dat demisia din PSD în semn de protest

Un vicepreședinte al PSD Oradea, Adrian Stângă, a demisionat din funcție după ce Gabriel Oprea a fost numit vicepreședinte PSD cu drept de vot în CEX: „Reformarea partidului trebuie să înceapă de la membrii simpli ai partidului care nu trebuie să accepte aceste derapaje de la statutul PSD”. Potrivit unei postări pe pagina sa de Facebook, Adrian Stângă a scris că reformarea partidului trebuie să înceapă de la membrii simpli care nu trebuie să accepte derapaje de la statutul PSD.

Cum a ajuns Gabriel Oprea vicepreşedinte PSD fără ştirea pesediştilor

„Având în vedere faptul că întotdeauna am respectat statutul PSD și că nu pot fi de acord ca acesta să fie încălcat prin numirea lui Oprea ca vicepreședinte PSD cu drept de vot in CEX, prin prezenta îmi prezint public demisia de onoare din funcția de vicepreședinte PSD Oradea. Consider că reformarea partidului trebuie să înceapă de la membrii simpli ai partidului care nu trebuie să accepte aceste derapaje de la Statutul PSD pe care personal l-am votat!”, se arată în postare.

„Având în vedere faptul că întotdeauna am respectat statutul PSD și că nu pot fi de acord ca acesta să fie încălcat prin numirea lui Oprea ca vicepreședinte PSD cu drept de vot in CEX, prin prezenta îmi prezint public demisia de onoare din funcția de vicepreședinte PSD Oradea. Consider că reformarea partidului trebuie să înceapă de la membrii simpli ai partidului care nu trebuie să accepte aceste derapaje de la Statutul PSD pe care personal l-am votat!”, se arată în postare.

Citeşte şi: Gabriel Oprea, fostul ministru de Interne, apariţie surprinzătoare la sediul PSD. Explicaţia Vioricăi Dăncilă

Adrian Stângă este director tehnic al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor și fost consilier local din partea PSD în Consiliul Local Oradea în legislatura trecută.

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a fost prezent duminică seară la sediul PSD, iar Viorica Dăncilă a declarat Oprea a fost acolo deoarece este vicepreședinte în Comitetul Executiv al partidului, funcție obținută în urma semnării unui protocol de colaborare.

Ulterior, deputatul PSD Liviu Pleșoianu i-a transmis Vioricăi Dăncilă un mesaj de indignare: „Cuuuuum? Dăncilă, îți bați joc de noi??? Gabriel Oprea a fost făcut VICEPREȘEDINTE PSD!?? Adică eu, după ce am luptat pentru adevăr în comisia -Sufrageria lui Oprea-, sunt într-un partid în care Oprea e vicepreședinte și votează în CEx!?? Sunteți zdraveni la cap?!? Dăncilă, du-te! Ia-l pe Oprea și duceți-vă-n ce #SUFRAGERIE vreți! …Cu toți cei din PSD care au știut și au fost de acord cu așa ceva! Exact lipsa asta de caracter, exact bătaia asta de joc la adresa alegătorilor și a celor care chiar am luptat pentru adevăr și dreptate i-au mai dat lui Werner un mandat!”.

La rândul său, Gabriel Oprea a declarat că a acceptat invitația de a reveni în PSD nu pentru „ciolan”, ci a venit „la greu”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum se calculează, de fapt, numărul personal pentru 2025. La ce să te aștepți în următoarele luni, zodiile care intră în magia banilor
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cum deschizi o sticlă de vin fără tirbușon. Metodele fac fuori pe net
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI