În sesizarea depusă la Protecţia Copilului, Adriana Bahmuţeanu susţine că Silviu Prigoană îi traumatiza pe copii prin faptul că recurgea deseori la corecţii fizice.
„S-a manifestat agresiv în relaţia cu copiii. Lucrul ăsta m-a durut cel mai mult. Mi-a fost greu să văd cum, în prezenţa mea, se întâmplă astfel de lucruri şi cum copiii mei suferă. Am depus o cerere la Protecţia Copilului Ilfov. Aştept o anchetă socială şi evaluarea unor psihologi specializaţi pe care îi va recomanda Direcţia pentru Protecţia Copilului. Eu încerc să îmi apăr copiii de asemenea traume”, a spus Adriana Bahmuţeanu.
În plus, Bahmuţeanu spune că a primit şi un mesaj prin care soţul ei o ameninţa că va apela la justiţie dacă cei doi copii nu vor fi aduşi acasă. „Nu negociez cu teroriştii şi răpitorii! E ora 19:30, data de 13 august 2012. Ai termen 24 de ore să aduci copiii acasă. În caz contrar, voi aplica procedurile legale privind răpirea şi furtul şi nu mai răspund de consecinţe. Consultă-ţi avocaţii, părinţii, prietenii, dar, atenţie, răspunderea-ţi aparţine în totalitate. Fii înţeleaptă o dată-n viaţă”.
Vedeta susţine că s-a baricadat în casă, de teamă că Prigoană ar putea veni însoţit de bodyguarzi pentru a-i lua cu forţa copiii. Pe de altă parte, Adriana susţine că aşteaptă cu nerăbdare data de 5 septembrie, când va afla verdictul judecătorilor.