Adriana Bahmuteanu a fost operata timp de sase ore, pentru ca au fost complicatii, iar acum a decis sa povestesca cum s-a intamplat totul si cum se simte.
„Mai am săptămână de cabana plăpumioara. De când am venit acasă, stau în casă, am ieşit de două, trei ori doar aşa, am fost la o emisiune, o dată la un control. E îngrozitor să stai în casă! E un fel de puşcărie de lux. Nu ai cum. Săptămâna viitoare abia îmi voi scoate firele. E groaznic să stai numai în casă. A durat şase ore pentru că am avut complicaţii. În mod normal operaţia dura două ore şi jumătate. Aveam încurcătură de maţe. Aveam aţă printre ele. A trebuit să pună totul în ordine”, a spus Adriana Bahmuteanu.
„E o cumpănă, dar m-a ajutat Dumnezeu. Aveam risc de deces dacă mai întârziam două zile. Acum cântați-mi Prohodul. A fost o situație de urgență, iar doctorii nu s-au așteptat să dureze șase ore. Mi-a salvat viața medicul, vorbesc serios, s-a chinuit să-mi repare nu numai peretele abdominal, ci și intestinele. Am avut noroc de la Dumnezeu. Azi-noapte m-au spălat de două ori… A venit mama să mă vadă. Acum a trecut cumpăna de tot, am recomandare să încep să mă mișc, am și mâncat. Voi relua ușor, ușor, activitățile. Trebuie să merg la kinetoterapie, acest perete abdominal pe care l-a refăcut trebuie să se dezvolte. Acum sunt pe perfuzii și calmante”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.