Adriana Bahmuțeanu tună și fulgeră după ce Honorius Prigoană a încercat să-l execute silit pe tată său mort: „Îi ține captivi în casă pe fiii mei minori”

Adriana Bahmuțeanu a lansat acuzații grave la adresa lui Honorius Prigoană, după ce acesta ar fi inițiat o procedură de executare silită împotriva tatălui său decedat, Silviu Prigoană. Vedeta susține că Honorius ar fi motivat exclusiv de interese materiale și că ar încerca să influențeze în mod nejustificat deciziile copiilor ei minori, Eduard și Maximus.
Irina Dumitrescu
11 apr. 2025, 17:55
Adriana Bahmuțeanu tună și fulgeră după ce Honorius Prigoană a încercat să-l execute silit pe tată său mort: „Îi ține captivi în casă pe fiii mei minori”

Vedeta a făcut aceste declarații prin intermediul rețelelor sociale, acuzându-l pe Honorius că urmărește controlul asupra moștenirii lăsate de regretatul Silviu Prigoană. Potrivit Adrianei Bahmuțeanu, încercarea de a recupera în instanță suma de 600.000 de lei reprezintă doar începutul unui plan mai amplu, prin care fiul cel mare al lui Silviu Prigoană ar încerca să pună mâna pe întreaga avere.

Adriana Bahmuțeanu reacționează dur după demersul lui Honorius Prigoană privind averea tatălui său

Mai mult decât atât, Adriana susține că Honorius ar încerca să-i convingă pe Eduard și Maximus, actual minori, să semneze documente la notar imediat ce vor împlini vârsta majoratului, cu scopul de a renunța la drepturile lor asupra moștenirii.

„Apare deja o primit dovadă a faptului că fratele mai mare al fiilor mei, Honorius Prigoană, are, de fapt, interese materiale în ceea ce privește moștenirea de la defunctul său tată. În urmă cu doar câteva zile, Honorius Prigoană, printr-un executor judecătoresc, a încercat să-l execute pe defunctul său tată și să ceară instanței aprobarea de a recupera dintr-un cont al lui Silviu Prigoană o datorie de 120.000 de euro. Este dovada faptului că acest Honorius Prigoană are interese materiale dovedite, iar din acest motiv îi ține captivi în casa decedatului pe fiii mei minori, în încercarea să-i convingă pe aceștia să le semneze la notar că el va avea averea rămasă de la defunctul tată, Silviu Prigoană. Asta după ce copiii vor deveni majori”, a scris Adriana Bahmuțeanu pe internet.

Vezi și Honorius Prigoană a încercat să-şi execute tatăl mort pentru o datorie de 600.000 de lei. Ce au decis judecătorii

Fosta soție a lui Silviu Prigoană susține că fiul său, Maximus, în vârstă de 17 ani și jumătate, a fost manipulat și chiar a declarat în fața instanței că dorește ca Honorius Prigoană să administreze averea tatălui său:

„Am aceste dovezi. Maximus, băiatul meu, care are 17 ani și jumătate, a declarat în fața judecătorilor că dorește ca Honorius Prigoană să administreze averea, ceea ce este foarte, foarte grav. Asta înseamnă că fiul meu este manipulat, alienat psihologic de acest Honorius Prigoană care vrea, de fapt, să-l deposedeze de averea de la tatăl său. Faptul că Honorius Prigoana a încercat prin această manevră foarte bizară să execute contul unei persoane decedate, deși acest lucru nu este posibil legal, iată, instanța i-a respins, arată faptul că familia Prigoană nu mai are o influență atât de mare în justiție, acolo unde până nu de mult erau câștigate toate procesele. Este o primă dovadă a faptului că iată și magistrații, judecătorii, și-au dat seama că acest caz ascunde multe, multe necunoscute”.

După ce au examinat cererea și probele prezentate de Honorius Prigoană, judecătorii au respins solicitarea de executare silită împotriva lui Silviu Prigoană. Cu alte cuvinte, tentativa sa de a recupera suma de 600.000 de lei a fost stopată. Totuși, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană are posibilitatea de a contesta decizia prin apel, iar dacă va avea câștig de cauză, procesul ar putea continua.

„Respinge cererea de chemare în judecată formulată de petenta SPEJ DOBRA & CĂLIMAN, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti”, a decis instanța de judecată.

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Horoscop duminică, 13 aprilie 2025: Berbecii vor avea multă energie
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul unic din România care a ajuns să fie pe cale de dispariție. Trăiește într-o zonă spectaculoasă a țării noastre, e drăgălaș și atrage foarte mulți turiști
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit înainte de Înviere. Drum lin, maestre! Un talent discret, dar remarcabil
Playtech.ro
Amendă de 2.000 de lei, pe loc, pentru un gest banal. Românii sunt sancționați pe stradă, polițiștii îi pedepsesc imediat
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cuplul de români care, an de an, pleacă, la cules de sparanghel, în Germania. Cât câștigă în două luni: „Ne așteaptă copiii acasă”
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Te cunosc de undeva, 12 aprilie 2025. Cine a câștigat cea de-a noua ediție a emisiunii. Bonusul nu a fost acordat 
Spynews
Te cunosc de undeva, 12 aprilie 2025. Oana Matache și Radu Siffredi s-au transformat în Amy Winehouse. Ce au spus jurații despre momentul lor
Evz.ro
Becali despre Simion: I-am dat bani, să nu se facă de râs
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Trebuia să se întoarcă în România de Paște, dar a decedat cu câteva ore înainte de a părăsi Italia. Un român de 40 de ani a fost spulberat de o mașină
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adevărul despre UNT. Ce cumperi, de fapt, când mergi la magazin
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celula acestuia. A fost trimisă după gratii pentru 15 luni - VIDEO
Florin Piersic, revenire spectaculoasă. Actorul este complet schimbat, a primit un cadou special de Florii: „Vin Floriile cu soare și soarele cu…Florin”
MediaFlux
ANAF i-a vizat direct! Obligațiile românilor până la 25 mai
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Două cutremure au zguduit România azi. Tot mai aproape de un cutremur major?