„Tot caut un cuvânt potrivit după ziua de astăzi, mai ales după ce s-a întamplat în grupul PNL de la Senat (la deputaţi încă a fost parfum), şi încă nu îl găsesc. Am auzit astăzi că nu se votează oamenii după competenţe, ci e vot politic. Adică, votul politic nu ia în considerare competenţa, ci preferinţa şefului. Se repetă şi se repetă istoria!”, a scris deputatul PNL Adriana Săftoiu, pe Facebook.
Adriana Săftoiu a afirmat că ”mulţi ar trebui să se abţină ”să îl mai atace pe Dragnea cu argumentul că îşi pune în funcţii doar supuşii”, adăugând că ”nu-i nici o diferenţă”.
”Sper ca mulţi să se abţina să îl mai atace pe Dragnea cu argumentul că îşi pune în funcţii doar supuşii. Nici o diferenţă! Conform unui coleg, ce vrea conducerea. Nu e tristeţe, e jale mare! Iar cea mai mare dezamăgire a mea a fost lipsa de demnitate. Să vina 22 să îţi spună că te au votat, când la numaratoare au fost 12? Da, aveţi dreptate când nu vedeţi diferenţa!”, a spus Săftoiu.
În cadrul alegerilor care au avut loc, joi, în cadrul Grupului parlamentar PNL, Raluca Turcan a obţinut 43 de voturi, în timp ce Adriana Săftoiu a obţinut 12 voturi. Raluca Turcan a deţinut funcţia de lider de grup şi în sesiunea parlamentară de toamnă.
Senatorul PNL Daniel Zamfir l-a acuzat, miercuri, pe Facebook, pe liderul PNL, Ludovic Orban, că ”a înroşit telefoanele” pentru a-i determina pe liberali să îl schimbe de la Comisia economică şi ”a sunat în disperare” pentru ca Raluca Turcan să fie realeasă lider de grup, invocând ”dorinţele din Deal”.
Tot joi, în prima zi a sesiunii parlamentare, liberalii au decis să în înlocuiască pe Daniel Zamfir de la conducerea Comisiei Economice din Senat.
Deputatul PNL Daniel Zamfir a declarat, joi, după ce s-a decis înlocuirea sa din funcţia de preşedinte al Comisiei economice, că Ludovic Orban ”a vrut capul” său şi l-a avut, afirmând că membrii Grupului PNL din Senat au avut cuvinte de lauda despre activitatea sa.