Adriana Săftoiu, despre volumul „Cronică de Cotroceni”: Greşim îndrăgostindu-ne de politicieni

Adriana Săftoiu consideră volumul "Cronică de Cotroceni", lansat duminică la Bookfest, că este mai degrabă o mărturisire și atenționează asupra unei greșeli, aceea de a ne îndrăgosti de politicieni.
Iulian Tudor
24 mai 2015, 12:06
Adriana Săftoiu, despre volumul

„Să știți că a fost foarte greu să mă decid să public această carte. Nu e o carte care a început ieri, sau alaltăieri sau acum un an. E o carte care a început exact acum șapte ani de zile. Nu-i o carte de memorii, în sensul clasic al cuvântului memorii. E mai degrabă o mărturisire”, a spus Săftoiu, la lansarea cărții ei dedicate perioadei în care a fost consilier prezidențial.

Ea a susținut că avem o imagine „ușor falsă despre politică, despre cum funcționăm”, și a accentuat că una dintre marile greșeli pe care le putem face față de instituțiile politice și de politicieni este aceea de a ne „îndrăgosti” de ele și de a le acorda „un cec în alb”.

DETALII PICANTE despre relaţia Elenei Udrea cu Traian Băsescu, descrise de Adriana Săftoiu în cartea sa

„Cea mai mare greșeală pe care putem s-o facem e să ne îndrăgostim de politicieni, de instituțiile de stat, să le dăm un cec în alb și să nu păstrăm spiritul critic asupra lor. Dacă ne lipsește ceva atunci sigur ne lipsește acest lucru în relațiile cu politicul și, mai ales, la începutul unui lider, care se formează și care are nevoie de această critică. Sigur, acum suntem îndrăgostiți de niște instituții, din nou ni se pare foarte în regulă. Nu ne mai uităm dacă sunt abuzuri și excese și peste câțiva ani o să ne dăm seama că din nou nu e bine”, a subliniat Săftoiu.

Autoarea „Cronicii de Cotroceni” consideră că „un om nu devine rău singur, cum un om nu devine bun singur”.

„De fapt ceea ce aș vrea eu să se înțeleagă după prima lectură, unde veți păstra, desigur, anecdoticul, e această mare dezamăgire a mea pe care am încercat-o la finalul mandatului de la Cotroceni. Un om nu devine rău singur, cum un om nu devine bun singur. Dacă cineva devine rău în politică, vă asigur că e foarte bine ajutat de la electorat, până la instituții. Iar dacă devine bun, chiar dacă unii spun ‘nu datorez nimănui nimic, m-am făcut singur!’, nici el nu devine bun singur”, a afirmat Adriana Săftoiu.

În altă ordine de idei, Săftoiu a avut cuvinte de apreciere la adresa copreședintelui PNL Vasile Blaga, prezent la lansare, despre care a spus că îi datorează foarte multe lucruri în formarea ei politică. „Sunt personaje în carte care sunt în sală. Nu pot să nu spun că, de-a lungul formării mele ca om politic, un om care mi-a fost foarte aproape și căruia îi datorez foarte, foarte multe lucruri este domnul Vasile Blaga, omul care, până la urmă, mi-a suportat chiar și începuturile alături de Partidul Democrat”, a mai spus Adriana Săftoiu.

Klaus Iohannis şi-a lansat cartea „Primul pas”. Mesaj emoţionant pentru soţie VIDEO

Jurnalistul Luca Niculescu a spus că volumul este „una dintre cele mai interesante, mai bine scrise cărți de profundă și fină analiză politică, o carte foarte erudită, care vorbește despre putere în general, care transmite un mesaj: ‘Nu vă îndrăgostiți de putere!’, ‘Nu vă îndrăgostiți de oamenii politici!’, ‘ Nu vă îndrăgostiți de instituțiile de forță!’.

„Este o carte de dezvăluiri. (…) O carte despre un personaj, Traian Băsescu, despre perioada petrecută de autoare la Cotroceni și despre următorii ani de mandat ai lui Traian Băsescu: despre relațiile cu presa, cu oamenii politici, cu Elena Udrea…”, a spus Luca Niculescu.

Jurnalistul și omul politic Traian Ungureanu a afirmat că lucrarea, care „se termină cu bine, autoarea scapă după ani de zile de chinuri”, „este o carte echilibrată despre exces”. „Despre excesul tuturor împotriva tuturor. Despre excesul oamenilor politici, despre excesul instituților, despre excesul adulației, despre excesul alegătorilor”, a spus Ungureanu, menționând că „cine așteaptă anecdoticul, detaliul, cine așteaptă marea răzbunare nu va fi dezamăgit”.

El a apreciat că lucrarea „face pasul spre istorie politică”. „Cartea va supraviețui timpului, e solidă, importantă, își respectă cititorii. (…)”, a mai spus Ungureanu.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Andreea Bănică, momente de tensiune. A ajuns cu mâna în ghips
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Reședința lui Donald Trump de la Mar-a-Lago, redenumită în glumă de internauți ‘Kremlin Headquarters’
MediaFlux
Se dau 7.000 de LEI pe LUNĂ timp de 36 de LUNI! Cine va BENEFICIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe