Ministerul Transporturilor a anunţat luni că a fost semnat contractul pentru reabilitarea şi refuncţionalizarea clădirilor de la aeroport, iar durata proiectării şi execuţiei este de opt luni.
„Astăzi, 30 septembrie 2019, la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu, în prezenţa Ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, a avut loc la semnarea oficială a contractului de ‘Reabilitare şi refuncţionalizare a interioarelor clădirilor A, B şi Rotondă de la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu (AIBB-AB)’. Contractul de servicii privind elaborarea proiectului de execuţie (DTAC, DTOE, PT+DDE), inclusiv asigurarea asistenţei tehnice de către proiectant pe perioada execuţiei lucrărilor şi în perioada de garanţie, precum şi execuţia lucrărilor de ‘Reabilitare şi refuncţionalizare a interioarelor clădirilor A, B şi Rotondă de la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu (AIBB-AB)’ a fost atribuit Asocierii SC Bog’Art SRL (lider de asociere) – SC UTI Grup SA (asociat)”, a informat luni Ministerul Transporturilor într-un comunicat.
Valoarea ofertată de către câştigător a fost de 55,52 milioane lei, la care se adaugă TVA, iar perioada de proiectare este de două luni şi cea de execuţie de şase luni.