Aeroporturile Otopeni şi Băneasa raportează un profit în creştere de trei ori şi un nivel record de pasageri

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a înregistrat, în primele trei luni ale acestui an, un profit brut de aproximativ 21,5 milioane lei, potrivit unui comunicat al CNAB remis, luni, Agerpres.
Romania TV
28 apr. 2014, 07:00
Aeroporturile Otopeni şi Băneasa raportează un profit în creştere de trei ori şi un nivel record de pasageri

Această valoare este de 2,7 ori mai mare faţă de profitul aferent primului trimestru din 2013. şi a raportat o majorare de 7% a veniturilor.

‘Creşterea (veniturilor – n.red.) s-a datorat în primul rând veniturilor din exploatare, susţinute de creşterea de trafic pe aeroporturile companiei. În trimestrul I 2014, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian a depăşit 1,5 milioane de pasageri, atingând nivelul record de 1.566.992 pasageri, cu 4,5% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creându-se astfel premisele atingerii pragului de 8 milioane de pasageri în întreg anul 2014’, se menţionează în comunicatul citat.

Potrivit acestuia, contrar trendului înregistrat pe majoritatea aeroporturilor europene importante, s-a înregistrat, pentru prima dată în ultimii ani, şi o creştere a numărului de mişcări aeronave (decolări şi aterizări).

Astfel, în luna martie 2014, numărul mişcărilor de aeronave a fost de 7.643, cu aproximativ 1,8% mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

În anul 2013, cele două aeroporturi ale Capitalei – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu – au fost tranzitate de 7.649.503 de pasageri, numărul de mişcări de aeronave ridicându-se la 95.984.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Ce sume vor primi ispitele de la „Insula Iubirii”! Cu ce sunt atrase acestea pentru a face show
Fanatik.ro
Veste neplăcută pentru șoferi. Tronsonul de autostradă mult așteptat ar putea să nu fie gata până la finalul anului. Termenul este “extrem de greu de respectat”
Capital.ro
Doliu în televiziune. A murit marele actor. A fost un maestru. Moștenirea sa rămâne vie
Playtech.ro
Cresc pensiile din aprilie 2025. Simona Bucura-Oprescu vine şi cu alte veşti bune pentru pensionari
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Vicepreședintele SUA atacă din nou valorile europene: Vestul riscă „sinuciderea civilizațională” din cauza granițelor deschise și cenzurii
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Dosarul de pensie: Informațiile care te scutesc de drumuri inutile și stres
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
A murit Gabor Biro, supranumit „fundașul de fier al Aradului”! Ce regrete a avut fotbalistul la sfârșitul vieții
Cancan.ro
Mai mulată nu se poate! Chiar și rapidiștii și dinamoviștii vor face ochii cât cepele! Fata lui Meme Stoica i-a blocat”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru autoturismele diesel. S-a pus limită. Restricție pentru toate mașinile pe motorină din 2026
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Reguli privind dosarul de pensie. Informații importante pentru pensionari
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
SPHEREx: O misiune revoluționară pentru descifrarea originilor Universului și a vieții dincolo de Pământ”