Afacerile lui Trump, la bani mărunţi: Anchetă privind ingerinţele Moscovei în campania electorală din SUA

Procurorul special Robert Mueller a emis citaţii prin care solicită documente, inclusiv unele care au legături cu Rusia, despre afacerile familiei preşedintelui Donald Trump, în cadrul investigaţiei privind ingerinţele Moscovei în campania electorală, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times.
Iulian Tudor
16 mart. 2018, 18:37

Citaţiile judiciare au fost adresate Organizaţiei Trump, fiind un nou pas spre aducerea investigaţiei mai aproape de actualul lider de la Casa Albă. Nu este clar care este sfera de incidenţă a ordinelor judiciare care vizează activităţile Organizaţiei Trump, o asociaţie care include toate companiile preşedintelui şi familiei acestuia.

Echipa procurorului special Robert Mueller vrea toate documentele referitoare la Rusia şi la alte domenii vizate de investigaţie.
 Măsura judiciară este cel mai recent semnal că investigaţia va continua cel puţin câteva luni. În ultimele săptămâni, echipa procurorului special Robert Mueller s-a concentrat pe fluxul de bani din Emiratele Arabe Unite spre Statele Unite, potrivit Mediafax

"Începând din iulie 2017, noi am transmis public că Organizaţia Trump cooperează în totalitate în investigaţii şi răspunde la solicitări", a declarat Alan Futerfas, un avocat al Organizaţiei Trump.

Citeşte şi Rusia face investigaţii asupra fiicei fostului spion rus Serghei Skripal şi a omului de afaceri Nikolai Gluşkov

În februarie, procurorul special Robert Mueller a extins ancheta în cazul presupuselor contacte externe ale echipei preşedintelui Donald Trump, fiind verificate legăturile lui Jared Kushner, ginerele şi principalul consilier prezidenţial, cu investitori din China, potrivit Mediafax

Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile. Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump - Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous - sunt inculpaţi în investigaţia din SUA privind ingerinţele Rusiei.

Citaţiile judiciare au fost adresate Organizaţiei Trump, fiind un nou pas spre aducerea investigaţiei mai aproape de actualul lider de la Casa Albă. Nu este clar care este sfera de incidenţă a ordinelor judiciare care vizează activităţile Organizaţiei Trump, o asociaţie care include toate companiile preşedintelui şi familiei acestuia.

Echipa procurorului special Robert Mueller vrea toate documentele referitoare la Rusia şi la alte domenii vizate de investigaţie.
 Măsura judiciară este cel mai recent semnal că investigaţia va continua cel puţin câteva luni. În ultimele săptămâni, echipa procurorului special Robert Mueller s-a concentrat pe fluxul de bani din Emiratele Arabe Unite spre Statele Unite, potrivit Mediafax

„Începând din iulie 2017, noi am transmis public că Organizaţia Trump cooperează în totalitate în investigaţii şi răspunde la solicitări”, a declarat Alan Futerfas, un avocat al Organizaţiei Trump.

Citeşte şi Rusia face investigaţii asupra fiicei fostului spion rus Serghei Skripal şi a omului de afaceri Nikolai Gluşkov

În februarie, procurorul special Robert Mueller a extins ancheta în cazul presupuselor contacte externe ale echipei preşedintelui Donald Trump, fiind verificate legăturile lui Jared Kushner, ginerele şi principalul consilier prezidenţial, cu investitori din China, potrivit Mediafax

Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile. Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump – Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous – sunt inculpaţi în investigaţia din SUA privind ingerinţele Rusiei.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Taxa care se dublează în România. Decizia luată de Ministerul Finanțelor: Nu se poate justifica
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
O tânără a murit înecată într-un lac după ce s-a speriat de un urs, în Harghita! Aceasta și-a găsit sfârșitul la doar 18 ani
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Asta mai lipsea! Ilie Bolojan a dat cea mai proastă veste pentru români: urmează recesiune. Măsuri de urgență
MediaFlux
Putin a decis! Armistițiu în Ucraina! Anunț de la Kremlin
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre