Dumitru Șeicaru, dispărut de la domiciliu de vineri dimineața, a fost găsit decedat. Bărbatul de 64 de ani a fost găsit fără suflare în autoturismul personal, într-o zonă situată între localitățile Anina și Carașova.
Doliu uriaş în cultura română. A murit profesorul Mircea Anghelescu
Dispariția lui Dumitru Șeicaru, patronul restaurantului Aurora și al companiei Lisiprod, a fost anunțată de familie în urmă cu câteva zile, de atunci acesta fiind căutat atât de Poliție, cât și de rude și apropiați.
Doliu în Biserica Ortodoxă Română! Unul dintre apropiaţii Patriarhului Daniel a murit la 62 de ani
Pentru moment nu se cunosc circumstanțele în care Dumitru Șeicaru și-a pierdut viața, dar acesta era cunoscut cu probleme cardiace și diabet, iar în trecut a suferit un AVC.
În prezent, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele decesului, scrie reper24.ro.