„Este un meniu fresh, de 40 de grade, cum sunt afară, care sper să nu fie un meniu greu. Nu am sarmale, ştiu că e o întrebare clasică….nu, din acelaşi motiv”, a declarat Roberta Anastase, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru România TV, înainte de ziua cea mare.
Astfel, meniul de nuntă va fi unui de tip bufet suedez ce va include, printre altele, caviar, somon, preparate frantuzeşti din pasăre, salate de crudităţi şi dulciuri rafinate.
De asemenea, băuturile care se vor servi sunt reprezentate de şampanie franţuzească şi vinuri de pe Valea Prahovei.
Meniul pregătit pentru marele eveniment va costa doar 45 de euro de persoană. La nuntă, Roberta Anastase va purta o rochie ivoire, creată de designerul Cătălin Botezatu.
Circa 400 de persoane sunt invitate la cel mai important eveniment din viaţa fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor, care va avea loc la Palatul Stirbey din Buftea. Printre cei care au confirmat prezenţa sunt lideri importanţi din PDL, precum Elena Udrea şi Elena Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu nu va participa, însă, la eveniment.