Află ce boli poţi avea după poziţia în care dormi

Una dintre cele mai importante activităţi pentru funcţionarea normală a corpului este, fără nici o îndoială, somnul. De altfel, oamenii petrec cel puţin o treime din viaţă dormind. Ca de obicei, excesele de orice fel dăunează sănătăţii indiferent că vorbim despre perioade prea lungi sau prea scurte petrecute în pat. Însă, potrivit Mail Online, nu doar numărul de ore dormite contează, dar şi poziţia în care se odihneşte o persoană.
Romania TV
10 nov. 2012, 21:32
Află ce boli poţi avea după poziţia în care dormi

Aceasta descoperire este cu atat mai importanta cu cat aproximativ 95% din oameni dorm in aceeasi pozitie pe parcursul intregii nopti.

Mai jos sunt analizate pozitiile de somn precum si bolile pe care acestea le pot genera.

1. Dormitul pe o parte. Potrivit lui Jim Horne de la Centrul de Cercetare a Somnului de la Universitatea Loughboroug, aceasta pozitie favorizeaza reducerea refluxului de acizi si indigestiei. In acelasi timp insa, trebuie sa stiti ca in aceasta pozitie ridurile voastre vor deveni mai pronuntate. Explicatia este foarte simpla: acestea sunt mai adanci si mai vizibile din cauza ca fata este strivita de perna.

2. Dormitul pe spate. In cazul in care suferiti de artrita nu exista o pozitie de somn care sa va ajute mai mult pentru ca greutatea corpului este distribuita egal. Vestea proasta este ca sforaitul, mai ales in cazul persoanelor supraponderale, la care surplusul de grasime din partea frontala a gatului va apasa prea mult pe gat, va fi intensificat. Trebuie sa aflati si faptul ca adormind pe spate tesuturile din corp raman neoxigenate iar acest lucru favorizeaza atat astmul cat si bolile de inima.

3. Dormitul in pozitia fetusului. Pentru ca in timpul zilei gravitatia pune presiune pe discurile coloanei dormitul in aceasta pozitie este ideal, deoarece curbarea corpului spre interior deschide spatele, reducandu-se astfel presiunea pe discurile coloanei vertebrale si in acest mod durerea va fi diminuata. Totusi, este important sa va asigurati ca perna nu este niciprea inalta, nici prea joasa, adica gatul sa fie la nivelul corpului, pentru ca altfel muschii si nervii de pe gat va vor da dureri de cap si, evident, de gat.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO

 

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Cum se prepară corect salata de icre. Rezultatul e un deliciu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Șoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare. Anunț de ultimă oră de la RAR
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri