Cristian Rizea deţine o casă estimată la aproape jumătate de milion de euro și un automobil de peste 100.000 de euro.
Săptămâna trecută, procurorul anticorupție Vitalie Costișanu a inventariat bunurile din vila aflată pe strada Cireșilor din Chișinău, după care a sigilat locuinţa şi autoturismul aflat în garaj.
Muncitorii de pe un șantier aflat lângă casa lui Rizea au declarat, pentru Evenimentul Zilei, că nu au mai văzut pe nimeni prin curtea casei de la sfârşitul lunii aprilie. O singură dată au văzut un automobil care a stat câteva ore în ogradă.
Curtea neîngrijită vine să confirme afirmaţiile muncitorilor: printre dalele din pavaj au început să crească buruieni și mai mulți saci de gunoi sunt neevacuați de mai bine de o lună.
Cristian Rizea s-a ales cu dosar penal pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. Și soția lui,Josette Ane Marie Rizea, este suspectă în dosar. Aceasta locuiește cu fiul în SUA, iar după extrădarea lui Cristian Mihai Rizea organelor de drept din România a găsit cumpărători pentru casa și mașină. Femeia a renunțat pe ultima sută de metri să vină la Chișinău, după ce procurorii le-au interzis să-şi înstrăineze bunurile.
Rizea şi-a cumpărat casa de la Chişinău în noiembrie 2021 şi a înregistrat-o pe numele soţiei. Locuinţa, care costă peste 450.000 de euro, este amplasată într-un cartier select din Chişinău în regiunea parcului Valea Morilor, în care locuiesc sau deţin imobile mai mulţi subiecţi din aşa-numitele dezvăluiri ale lui Cristian Rizea.
În apropiere se află imobilul cunoscut drept “Casa albă a lui Plahotniuc”, cele două imobile ale lui Ilan Şor, casa fostului director de la SIS, Vasile Botnari, a jurnalistei Angela Gonţa, a familiei regretatului om de afaceri Iurie Luncaşu, a ex-deputatului PDM, condamnat în România pentru acţiuni de corupţie, Valeriu Guma ș.a.