AFP: Aceşti rockeri-eroi care au murit salvând vieţi

Unul era licențiat în fizică, altul în economie, însă aveau o pasiune comună: rockul. Ambii au murit după ce au salvat mai mulți tineri prinși, vineri seara, în capcana unui club din București mistuit de flăcări, relatează marți agenția de presă AFP.
Alina Costache
03 nov. 2015, 16:49
AFP: Aceşti rockeri-eroi care au murit salvând vieţi

Reacţiile emoţionante din presa internaţională continuă. „Claudiu Petre era un tip foarte simpatic, inteligent și care știa să se bucure de viață’, a povestit, pentru AFP, un prieten al său din copilărie, care își reținea cu greu lacrimile.

Fizician de formație, ‘el știa ce înseamnă fumul toxic, dar cu toate acestea a ales să ignore totul și să se întoarcă de două ori în club, pentru a scoate de acolo oameni. Așa era el, Claudiu, întotdeauna gata să-i ajute pe oameni’, a mai spus Marius.

Acest bărbat cu barbă, de 36 de ani, care a lucrat ca informatician la Universitatea din București, apoi într-o companie privată, a ieșit prima dată nevătămat din clubul „Colectiv” pradă flăcărilor. Însă, la puțin timp după a doua sa incursiune în local, el a murit în ambulanța ce urma să-l transporte la spital, grav intoxicat cu gazele inhalate.

‘Am încercat totul pentru a-l reanima, însă fără rezultat’, a povestit medicul Lucian Horhotă. ‘Mai târziu am înțeles că starea lui se explica prin faptul că s-a întors în club, în mod eroic, pentru a salva o tânără’, a adăugat medicul.

Un număr de 32 de persoane au murit în incendiu, potrivit noului bilanț făcut public marți, și alte aproape 200 de au fost rănite.

Cei doi chitariști ai grupului hard rock Goodbye to Gravity, care susțineau un concert în seara în care s-a produs tragedia, se numără printre morți. Ceilalți trei membri ai grupului au suferit arsuri grave.

În public se aflau mai mulți tineri muzicieni, veniți să-și încurajeze prietenii care își lansau cel mai recent album.

Adrian Rugină, 38 de ani, era bateristul unui grup de metal folk, Bucium. Cu câteva ore înainte, el și-a invitat prietenii să vină la clubul „Colectiv”, pentru ‘un concert ce nu trebuie ratat’. Ca și Claudiu, el a fost cruțat inițial de flăcări, însă a murit mai târziu după ce a revenit de mai multe ori în club pentru a transporta răniții în exterior.

‘El este unul dintre eroii de la Colectiv’, a declarat Sorin Mihalache, un tânăr artist român.

‘Acești doi tineri s-au întors de două ori în clubul cuprins de flăcări, pentru a-și salva prietenii. Nu știu dacă eu aș fi făcut-o măcar o dată’, recunoaște un preot ortodox, Ioan Florin, pe blogul său. ‘Claudiu și Adrian ne-au dat o lecție de viață și de iubire, mă înclin în fața sacrificiului lor’, a adăugat el.

AFP notează că această luare de poziție intervine în timp ce unele voci din cadrul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) i-au „diabolizat” pe tinerii morți în incendiu, pe care i-au acuzat că ascultau ‘muzică satanistă’ la un concert organizat de Halloween. Astfel de acuzații au stârnit critici împotriva ierarhilor BOR și în special împotriva Patriarhului Daniel, care a adoptat o atitudine foarte discretă în această tragedie, ce a a produs un val de emoție fără precedent în România, subliniază AFP.
Adrian Rugină și Claudiu Petre au fost decorați luni de președintele Klaus Iohannis pentru ‘curajul și altruismul lor, pentru salvarea de vieți cu prețul sacrificiului suprem’.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Autostrada din România așteptată de milioane de români. Este cea mai scumpă construită în țara noastră
Capital.ro
Verdict clar pentru George Simion. Decizia luată de judecători
Playtech.ro
Care sunt cele mai ieftine staţiuni din Grecia, în 2025? Aşa te bucuri de un concediu minunat cu bani puţini
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Tarifele impuse de Trump declanșează o vânzare masivă a obligațiunilor americane. China vinde datoria SUA? Panica se extinde pe piețe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Cum se face corect plinul de combustibil. Cei mai mulți șoferi greșesc
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Pensionarii primesc pensiile restante în aprilie. Casa de Pensii a anunțat județul în care seniorii primesc bani în plus
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit ieri vestea tristă. Nu se mai poate face nimic. E definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Ungaria și Serbia, alianța militară care pune pe jar Balcanii. Albania s-a aliat cu Kosovo și Croația
MediaFlux
David Popovici bate record după record. A câștigat titlul în proba de 50 de metri liber
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”