Agenţia Europeană a Medicamentului a făcut anunţul! Remdesivir va fi folosit în tratarea coronavirusului

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a autorizat, joi, ca antiviralul Remdesivir să fie folosit pentru tratarea pacienţilor afectaţi de Covid-19, potrivit AFP, anunță news.ro.
Romania TV
25 iun. 2020, 18:21
Agenţia Europeană a Medicamentului a făcut anunţul! Remdesivir va fi folosit în tratarea coronavirusului

Recomandarea Agenţiei se referă la tratamentul pentru noul coronavirus a adulţi şi adolescenţi începând cu vârsta de 12 ani, care suferă de pneumonie şi care au nevoie de supliment de oxigen, adică cei „afectaţi de o boală gravă”.

„Remdesivir este primul medicament contra Covid-19 care este recomandat pentru autorizare în UE”, a transmis într-un comunicat agenţia cu sediul la Haga, precizând că această recomandare trebuie să fie aprobată de Comisia Europeană.

Citeşte şi: Un medicament pentru tratarea peritonitei infecţioase la pisici, antidotul împotriva coronavirusului

Comisia Europeană „vizează o decizie pentru autorizarea punerii pe piaţă condiţionat a remdesivir în cursul săptămânii următoare”, a precizat EMA. Un studiu al EMA a demonstrat că pacienţii afectaţi de Covid-19 şi trataţi cu remdesivir se recuperează în medie cu patru zile mai repede decât ceilalţi bolnavi.

Dezvoltat iniţial împotriva febrei hemoragice Ebola, remdesivir al laboratorului american Gilead este prima terapie care a arătat o anumită eficienţă la pacienţii spitalizaţi cu Covid-19 într-un studiu clinic semnificativ, deşi efectul său a fost considerat modest. Folosirea remdesivir la Tearapie intensivă în spitale a fost autorizată în Statele Unite, apoi în Japonia.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Țara mare care își face o nouă capitală. Se vor investi în jur de 100 de miliarde de euro pentru construirea noului oraș
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit unul dintre cei mai mari cântăreți. Românii i-au fredonat melodiile
Playtech.ro
Ce nu are voie să facă un administrator de bloc. Mulţi locatari nu ştiu şi se lasă pe mâna lui
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Delicatesa ignorată de români. În Franța costă enorm, noi o evităm
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Mormântul Papei Francisc a fost inscripționat greșit. Ce greșeală au găsit specialiștii
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Doar radeți untul… Puțini cunosc acest secret… Foarte ușor și gustos…
MediaFlux
Amenzi de până la 6.000 lei pentru românii care stau la bloc. Este complet interzis în 2025
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri