Preşedintele agenţiei, Victor Picu, spune că întârzierile apărute au fost cauzate de zilele libere cu ocazia sărbătorilor de Paşti.
„Vineri s-au dat banii pentru 90% din angajatori, ca să poată face plățile mai departe, către angajați”, a declarat Victor Picu luni, la Digi 24.
El afirmă că nu vor mai fi probleme legate de întârzieri și anunță că la începutul lunii mai se pot depune cereri pentru luna aprilie.
„Angajatorii să depună o singură cerere, pentru că au fost unii care au depus câte 4-5 cereri pentru aceeași societate și asta ne îngreunează mult munca”, a completat președintele ANOFM.