Aglomeraţie la punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse. Tirurile care vor să iasă din ţară au de aşteptat 50 de minute

Coada de tiruri care aşteaptă trecerea frontierei prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, a ajuns în noaptea de joi spre vineri până în dreptul localităţii Daia, situată la aproximativ zece kilometri de municipiul Giurgiu, timpul de aşteptare la trecerea frontierei fiind de 50 de minute.
Alina Costache
15 dec. 2017, 08:20
Aglomeraţie la punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse. Tirurile care vor să iasă din ţară au de aşteptat 50 de minute

„Spre mijlocul săptămânii, foarte multe tiruri plecate la drum din vestul Europei ajung la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, şi se formează cozi care au ajuns şi până în dreptul localităţii Daia. Pentru fluidizarea traficului, în punctul de frontieră au fost deschise trei artere de circulaţie la ieşirea din ţară şi personalul a fost suplimentat astfel încât spre dimineaţă coada s-a mai redus, dar timpul de aşteptare în acest moment pentru cei care ajung la coadă este de 50 de minuteŢ, a declarat purtătorul de cuvânt al ITPF Giurgiu, Dănuţ Cazacu, potrivit Agerpres.

Cozile se formează pentru că şoferii de tiruri trebuie să aştepte cântărirea camioanelor, controlul documentelor şi să îşi achiziţioneze vinieta de călătorie necesară pentru circulaţia pe drumurile din Bulgaria, care se poate cumpăra doar de la ghişeele amplasate în punctul de frontieră.

Potrivit ITPF, în ultimele 24 de ore, prin PTF Giurgiu-Ruse au ieşit din ţară aproximativ 1.000 de tiruri

Spynews
Matteo și-a cerut iubita de soție! Cum a avut loc momentul special: ”Nu a înțeles nimic” | VIDEO
Bzi.ro
Elena Merișoreanu a ajuns pe perfuzii! Ce a pățit îndrăgita cântăreață
Fanatik.ro
Leguma din România care a avut un randament de vis. Au ieșit pe plus toți cei care au cultivat așa ceva
Capital.ro
Mașinile care nu vor mai putea fi înmatriculate. Măsura se aplică din 2035
Playtech.ro
Antonia, apariție de INFARCT. A dansat la bară provocator. Numai Velea o vede așa.
DailyBusiness
Vestea momentului despre taloanele de pensie. E important ca toți pensionarii să știe asta!
Adevarul
Disperare în vreme de război: un ucrainean de 28 de ani s-a căsătorit cu soacra sa pentru a se muta în străinătate
Spynews
Elena Udrea, mesaj pentru fiica ei, în prima zi de școală, din spatele gratiilor: „O durere pe care nu o pot descrie”. Adrian Alexandrov a însoțit-o pe Eva
Spynews
Momente emoționante pentru Mihai Petre și soția lui, Elwira! Cei doi au fost surprinși în prima zi de școală a fiicelor cuplului! | PAPARAZZI
Evz.ro
Anunț important pentru pensionari: Au 45 de zile la dispoziție
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Bianca Drăgușanu și Victor Slav, întâlnire de gradul zero la școala Sofiei, după declarațiile dure pe care blonda le-a făcut despre tatăl fetiței sale! Ce s-a întâmplat în curtea școlii spune totul despre relația lor
Cancan.ro
De ce a fost ucisă Marina Gavril, de fapt. S-a aflat motivul crimei din Brăila! 😲
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
O tânără stewardesă din Bistrița a fost găsită moartă în apartamentul ei din Japonia! Care este cauza decesului
Capital.ro
A lovit tragedia! Marele sportiv al ţării s-a stins. L-a ucis un șofer beat, chiar pe trotuar
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
VIDEO "M-a apucat de gât, m-a izbit de spătarul patului şi m-a strangulat extrem de tare". Mărturia înfiorătoare a unei femei despre Andrew Tate. Victima îl acuză de abuz, după 10 ani
substantial.ro
Mircea Lucescu critică gazonul de pe Stadionul Steaua după victoria României cu Lituania
MediaFlux
VIN PENSIILE MAJORATE! Daniel BACIU a anunțat DATA EXACTĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...