Ana Trujillo, o texană de 45 de ani, l-a atacat pe prietenul ei de 59 de ani, Alf Stefan Andersson, cu pantoful pe care îl purta, după ce se certaseră. Femeia l-a lovit în mod repetat, în faţă, cu tocul de la pantof, până când l-a omorât.
Femeia, care purta pantofi cu toc înalt şi foarte subţire, l-a lovit pe prietenul său de cel puţin 25 de ori. În faţa instanţei însă, femeia a susţinut în faţa instanţei că a acţionat în legitimă apărare, deoarece iubitul ei ar fi fost un alcoolic violent.
Juraţii nu au crezut-o însă. Asta cu âtât mai mult cu cât victima avea răni de apărare, în timp ce femeia nu era deloc rănită. Mai mult decât atât, nu au avut nevoie decât de două ore ca să dea verdictul după şedinţa de judecată. Ana Trujillo a fost condamnată la închisoare pe viaţă.
Procurorii aflaseră că Ana avea deseori comportamente violente. Certurile violente erau din ce în ce mai frecvente, iar în seara când l-a omorât, femeia se certase şi în taxi cu el, în drum spre casă, după ce fuseseră la un restaurant, a povestit şoferul care îi adusese acasă.
Tragedia s- a petrecut în iunie, anul trecut, în apartamentul din Houston al lui Alf Stefan. Bărbatul, de origine suedeză, era profesor universitar şi cercetător la Universitatea Houston, scrie sky.com. Prietenii lui l-au descris ca fiind un om foarte bun, amabil şi foarte manierat.