Acum multi ani, sinuciderea era considerata in Anglia o crima odioasa, iar urmasii sinucigasilor era aspru pedepsiti. Uneori, erau chiar condamnati la moarte, iar Casa Regala confisca averea celui mort. In plus, acesta nu era inmormantat dupa rituarile crestinesti. Dimpotriva, intrucat se temeau ca vor fi bantuiti, urmasii trebuiau sa urmeze alte reguli pentru ca sufletul mortului sa treaca in lumea de dincolo.
Mai exact, era necesar ca ei insisi sa-l ingroape, nu vreun anume preot. Conform superstitiei, daca sinucigasul nu era multumit ori era prins intre lumi, atunci isi bantuia casa si familia. Ca sa evite acest lucru, rudele ingropau sinucigasul la rascruci de drumuri. Credeau ca asa bulversau acel suflet si il faceau sa nu-si mai aduca aminte drumul spre casa. Ba mai mult, intai luau o masura de protectie, si anume infigeau un par in inima mortului, apoi sapau groapa si il acopereau cu pamant.
In alte cazuri, corpurile era ingropate in apropiere de malul marii, tot ca sa se previna intoarcerea sufletului acasa.