Ai un nodul la sân? Iată cum poţi să afli dacă este cancer

Descoperirea unui nodul la sân, orice dimensiune ar avea, le face pe femei să se gândească la un singur lucru: cancer. Este de înţeles, având în vedere că cel mai întâlnit tip de cancer la femei este cancerul mamar.
Filip Stan
15 mai 2017, 15:43
Ai un nodul la sân? Iată cum poţi să afli dacă este cancer

Este foarte important ca orice femeie să-şi examineze sânii regulat, însă nodulii nu înseamnă întotdeauna cancer. Din contră, doar 10% dintre noduli sunt maligni. Potrivit doctorului Simon March, chirurg la Colchester Hospital University, există nenumărate cauze ale nodulilor, altele decât cancerul, şi aceştia pot avea diferite forme şi mărimi. Din fericire, metodele prin care se poate verifica dacă un nodul este benign sau malign au avansat mult în ultimii ani.

„Acum 10 ani trebuia să apelăm la o procedură care presupunea introducerea unui ac în nodul şi extragerea unor celulele care erau apoi analizate la microscop. De multe ori, acestă procedură nu ne oferea un rezultat exact, aşa că nodulul trebuia extirpat. Acum putem colecta o mostră mai mare cu ajutorul unei tehnici denumite biopsie cu ac gros”, spune dr. Marsh.

Aceasta implică introducerea unui tip diferit de ac pentru a extrage o parte din ţesutul mamar de aproximativ 1 până la 5 mm. Astfel putem analiza mai mult ţesut, fapt care face diagnosticarea mai simplă.

El a mai adăugat că un nodul canceros este tare şi de obicei nedureros. Însă, orice nodul trebuie luat în serios şi necesită o vizită la medic, dacă nu dispare în 2-4 săptămâni.

Posibilele cauze ale nodulilor:

Nodul oval care se mişcă sub piele la atingere

Cauză posibilă: fibroadenom

Acesta poate afecta femei de orice vârstă, însă apare mai des la cele cu vârste între 20 şi 30 de ani. Nodulul are de obicei între 1 şi 2 cm şi poate apărea în orice parte a sânului, însă mai frecvent apare în partea superioară a sânului, spre axilă. La unele paciente, nodulul poate creşte foarte mult, în cazul femeilor de 20 de ani poate ajunge până la 12 cm sau mai mult.

Tratament: fibroadenomul nu creşte riscul de cancer, aşa că nu e nevoie să fie extirpat.

Nodul dur care apare în urma unei lovituri

Cauză posibilă: grăsime necrozată

„Nodulul arată şi se simte tare şi ferm, ca în cazul cancerului”, spunedr. Marsh . „Cu toate acestea, în cazul în care nodulul apare în urma unei lovituri, de obicei e vorba despre grăsime necrozată”. Nodulul are de obicei 2-3 cm şi poate deveni dureros.

Tratament : cum nodulul arată ca în cazul cancerului la mamografie, este necesară o biopsie. Odată ce diagnosticul este confirmat, nodulul este lăsat să se vindece de la sine.

Nodul ca o umflătură moale care apare brusc

Cauză posibilă: Un chist mamar

Chistul mamar este un sac plin cu lichid aflat la nivelul sânului.O femeie poate avea unul sau mai multe chisturi. Sunt deseori descrise ca umflături rotunde sau ovale cu margini distincte. La palpare un chist mamar deseori se simte de consistenţa unei boabe de strugure moale sau a unui balon plin cu apă, dar uneori poate avea şi consistenţă fermă.

Chisturile mamare sunt frecvente la femeile de 30-40 de ani. Acestea dispar de obicei după menopauză, cu excepţia cazurilor în care se ia tratament hormonal după menopauză.

Tratament: Chisturile mamare nu necesită tratament decât în cazurile în care sunt foarte mari, dureroşi sau deranjeaza în alt fel. în aceste cazuri, extragerea lichidului din chist poate ameliora simptomele.

Nodul mic, care se mişcă sub piele

Cauză posibilă: lipomul

Lipomul este o proliferare a celulelor ţesutului adipos într-o capsula fibroasă şi subţire, ce se găseşte, de obicei, chiar sub piele. Lipoamele se află, de cele mai multe ori, la nivelul trunchiului, gâtului, şoldurilor, părţii superioare a braţelor sau axilă, dar pot apărea oriunde la nivelul corpului. Pot apărea în acelaşi timp unul sau mai multe lipoame. Lipomul este cea mai comună formaţiune benignă a ţesutului celular.

Cauza aparitţiei lipomului nu este pe deplin înţeleasă, dar tendinţa de apariţie a acestuia se moşteneşte. O mică leziune poate duce la dezvoltarea acestei formaţiuni. Obezitatea nu duce la aparitia lipoamelor.
Tratament : lipoamele mici de 1 – 2 cm sunt inofensive şi nu necesită tratament. Cele mai mari pot fi eliminate , deoarece în cazul în care acestea devin mai mari (pot creste până la aproximativ 18 cm ), ele pot apăsa pe alte structuri din jur și provocă disconfort sau durere .

Nodul roşu la femeile care alăptează

Cauză posibilă: Un abces mamar

Un abces mamar apare atunci când bacteriile din gura copilului alăptat pătrund în ţesutul mamar , cauzând o infecţie Acest lucru duce la un abces – un săculeţ mic plin de infecţie , care poate ajunge la o dimensiune de 5 – 10cm . Abcesul poate apărea şi la femeile tinere care nu au avut copii , deși acest lucru este foarte rar și motivele din spatele acestui fenomen sunt necunoscute .

Tratament: infecţia poate fi extrasă cu seringa după ce zona a fost amorţită cu anestezic local. Abcesele tind să se repete după o săptămână , astfel încât procesul poate fi necesar să se repete de câteva ori. .

Nodul rotund şi ferm care se deplasează pe sub piele

Cauză posibilă: Tumoră Phyllodes

Este asemănătoare cu fibroadenomul , dar apare de obicei la femei în varstă de 30- 40 de ani și tind să crească mai mari: 2 – 5cm în medie. Majoritatea acestor tumori sunt inofensive, dar în aproximativ 10% din cazuri pot fi canceroase, spune medicul.

Tratament: sunt îndepărtate chirurgical şi testate pentru a afla dacă sunt cancerigene.

Tumorile maligne care cauzează noduli la sân

Simptomele cancerului de sân includ noduli nedureroși, scurgeri mamelonare și inflamații ale pielii sânului. Uneori cancerul de sân apare fără nici un simptom.

Nodulii mamari cauzați de cancer sunt duri, cu contur neregulat, de multe ori fixați, imobili și de obicei nedureroși. Cancerul de sân, de obicei, nu provoacă dureri la nivelul sânilor. Deși femeile de multe ori își fac griji cu privire la durerile mamare, cele mai multe dureri de sâni nu reprezintă cancer. Doar aproximativ 6% dintre femeile cu cancer de sân au dureri de sân ca semn primar al cancerului.

De asemenea, scurgerile mamelonare sunt cauzate cel mai frecvent (90% din cazuri) de tumori benigne (ne-canceroase) – de obicei papiloame intraductale.

Citeşte mai mult pe doctorulzilei.ro

Citeşte şi Cele mai mari mituri despre cancer

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii, în fața unui eveniment istoric. Se întâmplă pe 31 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din America
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Se emite temporar, cu valabilitate 45 de zile. Decizie pentru toți românii cu buletin
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Tensiuni Diplomatice Între Ucraina și SUA: Zelenski, Dispuns să Renunțe la Funcție pentru Pace
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!