Aimee Iacobescu: „Am ajuns să mor de foame”

Născută pe 23 iunie 1946, însă declarată de părinţi la primărie cu o săptămână întârziere, actriţa Aimée Iacobescu a sărbătorit, joi, 70 de ani cu un zâmbet trist. Diagnosticată cu cancer, artista trăieşte doar datorită unor medicamente foarte scumpe, iar banii rămaşi din pensie nu-i permit să-şi plătească facturile şi să mănânce.
Alina Costache
27 iun. 2016, 03:17
Aimee Iacobescu:

„De ziua mea am stat în casă ca de obicei pentru că mă deplasez foarte greu, iar căldura de afară îmi face foarte rău. Am primit flori, i-am luat un buchet frumos şi mamei mele şi m-au sunat prietenii să-mi ureze «La mulţi ani!». De la Teatrul Naţional Bucureşti, unde sunt societară de onoare, n-am primit nicio urare, nicio floare, niciun telefon, dar sunt obişnuită din ceilalţi ani cu lipsa atenţiei în ceea ce mă priveşte. Nu e normal, dar ei aşa se poartă cu mine”, a declarat, pentru „ring”, Aimée Iacobescu.

Aşteaptă de trei ani indemnizaţia de merit

Cea mai mare durere a lui Aimée Iacobescu este că, după o carieră de peste 40 de ani pe prima scenă a ţării, indemnizaţia de merit la care are dreptul prin lege nu îi e acordată de UNITER. Ion Caramitru, preşedintele acestei organizaţii profesionale, spunea anul trecut că nu mai există locuri pe lista celor 153 de indemnizaţii de merit, însă, în ultimele şase luni, s-au eliberat cinci. Cel mai recent a fost după moartea maestrului Mircea Albulescu, primul pe listă. Deşi există dosare în aşteptare, birocraţia face ca nici până acum locurile libere să nu fie redistribuite celor îndreptăţiţi. „Aştept de aproape trei ani indemnizaţia de merit şi singura mea speranţă e acest venit care mi-ar acoperi mare parte din tratament”, spune actriţa. Indemnizaţia de merit se acordă pe viaţă şi constă într-un venit brut neimpozabil de 2.700 de lei.

„Am ajuns din nou să mor de foame”

În noiembrie 2015, în urma unui semnal de alarmă tras de „ring”, Aimée Iacobescu a primit un sprijin nesperat din partea admiratorilor, iar cei aproximativ 5.000 de euro donaţi actriţei au salvat-o pe moment. După ce şi-a plătit datoriile şi a cumpărat timp de şase luni medicamente, a rămas din nou săracă lipită. „Am ajuns să spun din nou că mor de foame pentru că banii primiţi de la oameni s-au terminat, eu tot n-am primit indemnizaţia de merit şi problemele mele de sănătate sunt foarte costisitoare. Nu vreau să cerşesc bani de la nimeni, aşa cum m-au acuzat unii, ci vreau doar ca UNITER să-mi acorde un drept pe care mi l-am câştigat prin muncă”, a explicat actriţa.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Plantele care țin căpușele la distanță. E recomandat să le pui în curte sau grădină
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
Playtech.ro
Locuri de picnic de lângă Bucureşti. Aici te poţi relaxa şi bucura de natură pe 1 Mai
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Te închizi în casă și nu ieși toată luna mai. Ai și de ce!
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Ce zone din România vor rămâne fără electricitate în următoarele zile. Lista județelor în care vor fi întreruperi de curent
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu, Judecătorii au hotărât azi, 30 aprilie. Ce se întâmplă cu fostul candidat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Doar radeți untul… Puțini cunosc acest secret… Foarte ușor și gustos…
MediaFlux
Rolul esențial pe care îl poate avea România în încheierea războiului din Ucraina
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri