Ajutoare de încălzire 2024-2025. Ce se întâmplă cu ajutoarele pentru încălzire în cazul persoanelor ale căror pensii au fost majorate după recalculare

Cetățenii din categoriile vulnerabile din Botoșani vor primi de la municipalitate, în sezonul rece, ajutoare pentru încălzirea locuinței. Vestea bună este că ajutorul se va acorda indiferent dacă pensia beneficiarului a crescut sau nu după recalcularea din septembrie.
Alina Costache
24 sept. 2024, 09:09
Ajutoare de încălzire 2024-2025. Ce se întâmplă cu ajutoarele pentru încălzire în cazul persoanelor ale căror pensii au fost majorate după recalculare

În acordarea ajutoarelor de încălzire se va lua în calcul cuantumul pensiei din luna august 2024, adică dinainte de recalculare.

Ce se întâmplă cu cei ale căror pensii au crescut după recalcularea din octombrie

Chiar dacă pensiile acestora au crescut în urma recalculărilor, venitul mediu net lunar până la care se acordă această formă de sprijin este de 1.386 lei pentru fiecare persoană din familie și de 2.053 lei pentru o persoană singură, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 105 din 2 septembrie 2024”, a specificat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, potrivit infobt.ro

Pentru a beneficia de acest ajutor de la municipalitate, persoanele vulnerabile trebuie să depună la sediul SC Modern Calor (lângă Școala Gimnazială nr. 7) cererile și declarațiile pe propria răspundere pentru încălzirea cu energie termică. Acestea se depun începând cu luna octombrie 2024.

Citeste si Schimbări importante pentru românii care locuiesc la bloc. S-au schimbat metodele de încălzire, adio, boilere pe gaz!

Cererile și declarațiile pe propria răspundere pentru gaze naturale, energie electrică și lemne pentru foc se depun la Direcția de Asistență Socială (DAS), din Strada Săvenilor nr.12.

Un criteriu important pentru acordarea ajutorului bănesc este ca solicitanții să nu dețină anumite bunuri mobile și imobile.

Cine beneficiază de ajutoare pentru încălzire în Botoșani

Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de:

  • 1386 lei /persoană în cazul familiei;
  • 2053 lei, în cazul persoanei singure.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței este acordat pe baza venitului net lunar, calculat per membru de familie sau pentru persoanele singure, conform Ministerului Muncii. În stabilirea acestui ajutor, se iau în considerare toate veniturile nete obținute de persoana în cauză sau de membrii familiei, în luna precedentă celei în care se solicită sprijinul pentru încălzire.

  • Mai mic de 200 lei: 100% compensație
  • Între 200,1 și 320 lei: 90% compensație
  • Între 320,1 și 440 lei: 80% compensație
  • Între 440,1 și 560 lei: 70% compensație
  • Între 560,1 și 680,1 lei: 60% compensație
  • Între 680,1 și 920 lei: 50% compensație
  • Între 920,1 și 1040 lei: 40% compensație
  • Între 1040,1 și 1160 lei: 30% compensație
  • Între 1160,1 și 1280 lei: 20% compensație
  • Între 1280,1 și 1386 lei (pe membru de familie): 10% compensație
  • Între 1280,1 și 2053 lei (pentru persoană singură): 10% compensație

Citeste si Centralele termice ar putea fi interzise în Bucureşti. Viceprimarul Capitalei: „Modelul de încălzire proprie nu este unul bun”

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Afacerea cu care Florin are mare succes în Romania, după ce a stat 14 ani în Italia. Din ce câștigă bani frumoși astăzi
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
„Trădătorii” de la Pro TV. Va fi un adevărat joc psihologic
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
A MURIT Adrian Postelnicu, viceprimarul comunei Lespezi Avea doar 36 de ani 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
E decis să se retragă din cursa prezidențială. Candidatul care e dispus să cedeze
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București