Ajutor de 500 de euro de la stat dacă ai aceste animale în gospodărie. Carnea lor este considerată cea mai sănătoasă pentru om

Crescătorii de porci Mangaliţa şi Bazna pot primi în fiecare an 2.000 de lei, echivalentul a 500 euro, pentru fiecare animal din gospodărie. Subvenția a fost majorată față de anul trecut cu peste 60%. Aceste rase, aflate pe cale de dispariţie, au o carne considerată mult mai sănătoasă pentru consumul uman
Alina Costache
27 apr. 2024, 13:06
Ajutor de 500 de euro de la stat dacă ai aceste animale în gospodărie. Carnea lor este considerată cea mai sănătoasă pentru om

Vești bune pentru fermieri și nu numai. Crescătorii de porci Mangaliţa şi Bazna pot primi în fiecare an de la stat 2.000 de lei pentru fiecare animal din gospodărie. Subvenția a crescut de la 1.200 de lei la 2.000 lei, adică o majorare de 60%.

Cererile pentru acest ajutor de la stat trebuie depuse până la sfârşitul lui iunie. Guvernul a aprobat deja ajutorul promis pentru creşterea acestor rase care sunt unele dintre cele mai căutate din Europa pentru că carnea lor este sănătoasă pentru organismul uman.

Pentru a beneficia de program, crescătorii de porci trebuie să îndeplinească mai multe condiţii.

„Valoarea totală a sprijinului este de 1 milion de lei. Cei care beneficiază de acest sprijin nu pot depăşi 20.000 de euro a trei exerciţii financiare. Cererile se depun la Direcţia Agricolă până pe data de 31 iunie 2024”, a declarat Elena Claudia Gogu, director Direcția pentru Agricultură Suceava.

Fermierii își pregătesc deja cererile pentru a primi ajutor de la stat.

„Orice venit în plus e binevenit. Şi anul ăsta să ne descurcăm cumva. Am în jur de 30 şi ceva de scroafe care sunt reproducătoare de bază. Mai ales că acum s-a şi mărit oleacă venitul, valoarea, tragem tare. Pretenţioşi la mâncare nu sunt, după cum vedeţi mănâncă lucernă, porumb”, a declarat Vasilică Bădeliță, pentru observatornews.ro.

Citește și: Preparatul tradiţional care a făcut vânzări de un miliard de euro în 2023. Este nelipsit de pe masa românilor de Crăciun

Un fermier din județul Arad este considerat a fi cel mai mare producător. Ioan Rășinar crește astfel de porci în localitatea Pâncota.

Are cel mai mare număr de animale înscrise în Registrul genealogic, în secţiunea principală. Ioan Rășinar a început să crească porci de Mangalița după ce a mâncat slănină provenită de la această rasă de porc. I-a plăcut foarte mult gustul, astfel că și-a făcut fermă cu porci de Mangakița și Bazna. În prezent, ridică un abator și proiectează o carmangerie.

„Creşte mai greu dacă-l ţii pe beton. Dar eu, crescându-l în semilibertate, am o medie de 10 kg pe lună. La mine, un porc la un an, la 12 luni, are în jur de 100-110 kg. Creşterea cea mai grea este până la 6 luni, când depune mai mult de 45 kg.

După 100 începe să meargă bine, 150-160 kg până la 200 kg. Le dau porumb şi lucernă. Am baloţi din ăia de 250 kg, îi ridic cu motostivuitorul şi îi arunc acolo, precum caprele stau.

Şi la scroafele care sunt cu purcei le macin furajul din porumb, orz, purceii până la două luni stau acolo şi de la două luni îi înţarc”, a declarat crescătorul din județul Arad pentru revista Fermierului.

Citește și: Ce conțin, de fapt, celebrele jumări de Mangalița de la Mega Image. În ce afecțiuni nu este recomandat consumul de jumări

În ultimii ani, consumul de carne provenită de la porci de Mangalița și Bazna a crescut, iar cererile sunt tot mai mari. Specialiștii spun că acești porci au o carne au o carne bogată în grăsimi, însă cu mult mai puţin colesterol decât porcul obişnuit. Însă și prețul este mai ridicat. Pentru un kilogram de carne de porc românii scot din buzunar între 60 și 80 de lei. Un kilogram de cârnaţi din carne de mangaliţă poate ajunge până la 120 de lei. De asemenea, un kilogram de şuncă poate fi achiziționat cu circa 80 – 90 de lei.

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cu cine votează Claudiu Târziu la alegerile prezidențiale? ”Sigur nu pe George Simion. Nici Călin Georgescu nu îl va susține”. Cine are șanse, de fapt, de a intra în turul 2
Capital.ro
TAXĂ nouă în România. O achită toți cetățenii. NU se poate evita plata: Avem o strategie
Playtech.ro
Lucruri interzise pe casa scării. De ce să nu speli pe jos dacă stai la bloc
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Natallia, o tânără gravidă de 28 de ani, a apelat la ajutorul ChatGPT atunci când s-a simțit rău. Ce se întâmpla, de fapt, cu aceasta?!
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Pericol uriaș la granița României. Atac biologic
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
O fetiță de 10 ani a murit în urma unui incendiu devastator la o școală de gătit, în Singapore
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă legea peste tot în România. Primăriile trebuie să decidă. Mircea Fechet: Suntem obligaţi!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Anunț de ultimă oră de la Victor Ponta! Răsturnare de situație la prezidențiale
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda