ALARMANT! Tot mai mulţi oameni beau substanţe alcoolice toxice, la Iaşi

Douăzeci de persoane care au consumat substanţe alcoolice toxice, respectiv metanol şi etilenglicol, au ajuns, de la începutul anului până acum, la spitale din Iaşi, în timp ce în tot anul trecut s-au înregistrat doar cinci cazuri.
Iulian Tudor
22 apr. 2017, 08:53
ALARMANT! Tot mai mulţi oameni beau substanţe alcoolice toxice, la Iaşi

Din ce în ce mai multe persoane ajung, la Iaşi, în unitatea de primiri urgenţe şi la medicii nefrologi după ce au consumat substanţe alcoolice toxice, adică metanol şi etilenglicol.

Metanolul sau alcoolul metilic este alcoolul cu cea mai simplă structură chimică şi este foarte toxic. Derivaţi de-ai săi sunt folosiţi ca aditivi la combustibili sau solvenţi pentru lacuri şi vopsele. Etilenglicolul este folosit la antigel sau, spre exemplu, la lichidul de frână pentru motoarele hidraulice. Sunt însă persoane care voluntar sau involuntar consumă aceste două substanţe, iar viaţa lor este pusă în pericol. Dacă nu se intervine imediat în astfel de cazuri, rezultatul poate fi fatal.

Primele două cazuri au apărut în luna ianuarie a acestui an, când două persoane din localitatea ieşeană Butea, din aceaşi familie au murit după o intoxicaţie cu etilenglicol. De atunci nu este săptămână în care un astfel de pacient să nu ajungă în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului ”Sfântul Spiridon”.

Medicii urgentişti recunosc că nu a mai existat niciodată o perioadă atât de scurtă cu atât de multe persoane care consumă alcool toxic.

„Numărul de cazuri pe care noi îl avem în evidenţă din a doua jumătate a lui ianuarie până pe 15 aprilie este de 20 astfel de cazuri. Într-un caz a fost vorba doar de un transfer cu elicopterul din judeţul Neamţ către centrul universitar Iaşi, iar în 19 cazuri este vorba despre prezentări în UPU ale pacienţilor cu stare generală influenţată, uneoori comă, atunci când ei nu au conştientizat ingestia accidentală de alcool toxic, considerând că ei consumă alcool obişnuit. Din nefericire s-a constatat că este vorba despre un mix cu alcooli toxici – etilenglicol şi metanol”, a declarat prof. univ.dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD Iaşi.

Au fost însă şi cazuri în care diverse persoane au încercat să se sinucidă consumând astfel de substanţe.

O parte dintre pacienţi au fost trimişi către secţia de toxicologie a spitalului Spiridon, după ce au fost stabilizaţi în Unitatea de Primiri Urgenţe.

Nouă pacienţi însă au avut nevoie de tratament la Spitalul Parhon, unde există o clinică specializată în Nefrologie pentru că singurul tratament care îi poate salva este dializa.

„Viaţa pacienţilor este pusă în pericol chiar la cantităţi foarte mici, vorbim despre 50 sau 100 grame de alcool toxic. Este extrem de important ca pacientul să ajungă foarte rapid la dializă. Dializa este principala metodă prin care poate fi scos din organism toxicul. În afară de dializă este nevoie de un antidot, iar pentru aceste două intoxicaţii alcoolul normal este antidotul care se poate administra sub control în unitatea de terapie intensivă sau în centrul de primiri urgenţe. În primele trei luni, la Spitalul Parhon, în secţia de nefrologie, au fost nouă cazuri, toate admise pe terapie intensivă. Din fericire şase cazuri au fost salvate şi s-au externat, au plecat la domiciliu fără sechele”, a declarat dr. Ionuţ Nistor, medic nefrolog, purtătorul de cuvânt al Spitalului ”Parhon” Iaşi.

În tot anul trecut s-au înregistrat doar cinci persoane care au consumat substanţe alcoolice toxice şi au ajuns la spital.

Medicii trag un semnal de alarmă şi recomandă excluderea din consum a oricărui alcool care este fabricat artizanal sau care provine din recipiente neetichetate sau necunoscute. Sursa acestor intoxicări accidentale, spun medicii, a fost în marea majoritate a cazurilor intenţia de a consuma alcool obişnuit din surse necunoscute, care s-a dovedit a fi toxic.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următorii 7 ani. Tot ce ating se transformă în aur
Capital.ro
Buletinele se schimbă în România. Ce dispare de pe cărțile de identitate
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profeții apocaliptice într-o carte secretă a Vaticanului: 2027, anul Judecății de Apoi. Legătura bizară cu boala Papei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Pilonul ll de pensii. Modificările pregătite de Guvern
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Elena Tudor, câștigătoarea Power Couple 2025. Ce meserie are soția magicianului Robert Tudor, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu. Verdictul venit dinspre CCR: Judecătorii vor ține seama
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Vânzările Tesla în Europa continuă să scadă, afectate de factorii politici și demografici
MediaFlux
Rusia se răzbună pe România. Mișcarea care l-a enervat rău pe Putin
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A murit după ce a fost internată în Spitalul Municipal București. Aici a contactat o bacterie periculoasă și a fost supusă unui tratament inuman