Aproape 3.000 de persoane au fost spitalizate din cauza frigului în Ucraina, începând cu 27 ianuarie, spun oficialii, potrivit CNN.
Temperaturile din ultimele zile au fost sub media normală pentru această perioadă, joi înregistrandu-se temperaturi de -24 de grade.
Doctorul Anatoliiy Vershigora, care lucrează la unul din punctele de ajutor de urgenţă din Kiev, a declarat că mulţi dintre cei care suferă de degerături şi hipotermie şi mulţi dintre cei care au murit din cauza frigului erau alcoolici, dar că alţii consumau băuturi alcoolice în speranţa (falsă) că acest lucru îi va ajuta să se încălzească.
În Kiev trăiesc aproximativ 14.000 de oameni fără adăpost.
„Alcoolul crează iluzia de căldură, aşa că nu este surpinzător că oamenii beau şi leşină, şi atunci poate interveni hipotermia şi chiar decesul”, a declarat un purtător de cuvânt al Crucii Roşii.