Un cetățean ucrainean a fost reținut de grănicerii moldoveni pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Bărbatul era în stare avansată de ebrietate.
Incidentul a avut loc pe data de 14 martie, potrivit sputnik.md. Puțin după miezul nopții, inspectorul de serviciu din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Criva” a observat o persoană care înainta, pe jos, din Ucraina în Republica Moldova. La fața locului s-a deplasat grupul de intervenție. Astfel, polițiștii de frontieră au depistat pe direcția localităților Criva-Mamalîga un bărbat de 39 de ani, originar din regiunea Cernăuți, Ucraina.
El a fost escortat la sectorul de poliție pentru efectuarea cercetărilor adiționale şi a declarat că se afla în vizită la o rudă din Mamalîga, dar în urma unor certuri a decis să revină în localitatea de baștină. Fiind însă în stare de ebrietate, s-a rătăcit la frontieră.
Polițiștii de frontieră au deschis dosar penal pentru infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat. Ulterior, bărbatul a fost predat autorităților din Ucraina.