Aldi, gigantul german care este unul dintre cei mai mari retaileri alimentari la nivel mondial, face primul pas pentru intrarea pe piața din România.
Vor fi vizate în principial posturi în contabilitate, fiind vorba despre activități recurente care pot activități recurente care pot fi automatizate, în România și India, la costuri non-salariale mai mici. Practic, urmează să fie mutate 100 de posturi în administrație de la sediul din Mülheim an der Ruhr.
Citește și : Magazinele LIDL vor fi închise două zile. Retailerul a anunțat programul de Paște
Mutarea Aldi este preconizată să aibă loc până în primăvara anului 2026 , iar divizii de e-commerce ale Aldi Nord și Aldi Sud vor fi închise, afectând aproximativ 80 de angajați, în septembrie 2025. Restructurarea a fost confirmată de discounter.
„Este o parte a ADN-ului nostru să revizuim continuu structurile și procesele noastre și – unde este ceva sensibil – să adaptăm. Aceasta include, de asemenea, o listare eficientă în domeniul contabil. Dn motive de concurență, nu ne exprimăm opinia cu privire la procesele interne”, a transmis o purtătoare de cuvânt a companiei, citată de Bild.
Acesta este primul pas concret pe care îl face retailerul german spre România, așteptarea fiind ca acesta să intre pe piața locală și cu lanțul său de supermarketuri. De mulți ani, jucătorii din domeniu alimentar așteaptă să vadă dacă Aldi va intra în România, având în vedere obiceiul său de a-și urma rivalul Lidl pe piețe noi.