Alegerea care i-a schimbat viața Danielei. A vândut tot ce avea în țară și a plecat cu fiul ei și un câine în Portugalia: „Dacă eu am putut, oricine poate”

Daniela Burdia, în vârstă de 51 de ani, avea o viață stabilă în România, un loc de muncă respectat, o locuință, însă simțea că îi lipsește ceva. După o experiență scurtă într-un orășel din Portugalia, a simțit că acolo este locul potrivit pentru ea. A vândut tot ce avea în România și s-a mutat cu fiul ei și un câine în Portugalia.
Alina Costache
05 dec. 2023, 11:48
Alegerea care i-a schimbat viața Danielei. A vândut tot ce avea în țară și a plecat cu fiul ei și un câine în Portugalia: „Dacă eu am putut, oricine poate”

O ieșeancă a făcut alegerea vieții ei și a riscat totul. A vândut tot ce avea în Iași și a plecat în Portugalia. Își amintește că tranziția de la o țară la alta nu a fost deloc simplă, deși își făcuse planuri înainte să plece, tot au fost lucruri neprevăzute, însă în cele din urmă a reușit.

„Sunt deja stabilită de 6 ani în Portugalia și pot să spun că nu mă mai leagă nimic material de România acum. Am vândut tot ce aveam în România și mi-am cumpărat o casă într-un orășel din Portugalia, Guimaraes. Prima dată când am luat contact cu această țară a fost prin intermediul unui proiect european. Eram profesoară la un liceu din județul Iași și am fost cu elevii într-un schimb de experiență în mai multe țări, inclusiv în Portugalia.

Țin minte că într-o zi, în Barcelos, am zărit un copac ireal de frumos, avea flori de diferite culori, nu mai văzusem așa ceva și mi-am spus că eu, într-o bună zi, îmi voi trăi zilele în Portugalia și uite că s-a și întâmplat acest lucru, este o poveste complicată și inedită. Sunt două tipuri de români care vin aici, cei care pleacă de acasă din cauza sărăciei, pentru o viață mai bună și cei ca mine, care caută altceva. Nu a fost ușor, trebuie să recunosc, însă, dacă eu am putut, atunci oricine poate”, a povestit Daniela Burdia, citată de BZI.ro.

Citește și: Ilie Dumitrescu vinde Hanul cu Tei din Centrul Vechi al Bucureștiului. Suma colosală pe care o cere pe el

Începutul a fost extrem de greu, mai spune ieșeancă.

„Eu am venit în această țară în anul 2017, bineînțeles că înainte mi-am făcut planul foarte bine, m-am gândit la fiecare aspect, însă tot nu a fost simplu, deloc chiar. Era o perioadă mai dificilă a vieții mele și am decis că numai o schimbare majoră m-ar ajuta să merg înainte pe drumul potrivit. Totuși, trebuie să ai o doză de nebunie și noroc ca să pleci așa. Am plecat din România cu fiul meu, trei valize și un cățel, asta era tot ce aveam. Mi-am găsit chirie aici cu greu, în Portugalia este groaznic cu casele și chiriile, sunt extrem de scumpe, iar salariul minim este undeva la 820 de euro, pe când o chirie este minim 500 de euro. În fine, am ajuns în Portugalia cu fiul meu și ne-am început viața aici. A fost extrem de dificil pentru amnadoi la început, însă nu am dorit să renunț. Calea ușoară nu duce de cele mai multe ori către mari succese.

Când l-am dus prima dată la școală, mi-a zis că el nu poate intra într-o școală și clasă unde totul este complet nou, însă am găsit o prietenă bună în directoarea școlii, care efectiv a stat vreo două-trei zile în bancă cu el pentru a-l ajuta să se acomodeze, ceea ce s-a și întâmplat. Nivelul de empatie și înțelegere aici este foarte mare, lumea te ajută. La început aveam unele dubii că a fost alegerea potrivită pentru că, atunci când e ceva nou, provocările sunt mari și e mai confortabil să nu trăiești încojurat de provocări, însă nu am renunțat și în cele din urmă a ieșit cum mi-am dorit, consider că sunt foarte norocoasă.

Citește și: Iulia Vântur s-a căsătorit cu Salman Khan? Primele imagini în rochia de mireasă: „Arăți fantastic, superbă!”

Între timp, Daniela s-a căsătorit cu un portughez, Mingos. Nu regretă nicio secundă decizia făcută, având o viață fericită alături de soțul ei și de fiul său, iar recent și-a cumpărat o casă în Portugalia.

”Dacă vrei să te stabilești în Portugalia, trebuie să gândești și să trăiești ca un portughez, altfel nu vei reuși aici”, a mai adăugat Daniela.

„Eu, în cei 6 ani de când sunt aici, mi-am schimbat percepția despre lume, nu știu dacă este neapărat rău sau bine, însă știu că este cel mai potrivit lucru pentru mine. În acest timp, am reușit să-mi fac o firmă, ofer meditații la engleză, am elevi din toată Europa și încă foarte mulți din România. Sunt un om creativ, iubesc foarte mult să pictez, să creez sub orice formă, mereu am câte ceva de făcut, însă am învățat aici că trebuie să mai ai grijă și de tine. La început mi-am expus picturile în Guimaraes, era o zi specială pe an când oamenii își pun la dispoziție casele pentru ca artiștii să expună lucrările. După, ușor am început să expun mai mult și chiar și în Spania. Acum am o expoziție în Santiago de Compostela, Spania.

De-a lungul anilor am vândut multe tablouri, inclusiv și la cumpărători din România. În România aveam un job stabil la stat, aveam casa mea, munceam foarte mult, nu îmi luam deloc liber, că e o rușine să stai degeaba în Romania, însă acum am învățat să-mi acord timp mie și familiei mele și să mă respect mult mai mult. Am vândut tot ce aveam în România și, neavând nicio rudă rămasă acolo, practic nu mă mai leagă nimic. Scopul meu în viață nu e să ajung bogată, ci să fiu fericită pentru că timpul vieții noastre nu este nelimitat și trebuie să îl apreciem la maxim”, a mai povestit Daniela.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, după hotărârea Curţii de Apel Ploieşti. Este decizia care aruncă alegerile în aer. ”Nu prea se mai pot organiza”
Capital.ro
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Playtech.ro
Singurul cuvânt care apare pe mormântul Papei Francisc. Ce înseamnă și de ce l-a ales
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Primul oraș din România cu autobuze fără șofer
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Vești proaste! Pensiile vor fi livrate mai târziu în luna mai
Cancan.ro
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Dezvăluiri: Judecătorul care a suspendat anularea alegerilor, presat să urgenteze decizia. Cum a răspuns magistratul ploieștean
MediaFlux
Român reținut în Rusia pentru spionaj. Ce ar fi făcut tânărul de 23 de ani pentru Ucraina | VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul