„O să vorbesc de multe ori la ora 18.30, dar voi vorbi despre România, despre lucrurile bune care se întâmplă, despre proiecte importante. Nu o să mă vedeţi niciodată atacând adversari politici cu steagul României în spate sau făcând campanie electorală. Îmi iau acest angajament – mă veţi vedea vorbind despre România şi români”, a spus Ponta, vineri seară, la Parlament, la semnarea declaraţiei politice de înfiinţare a USL 2.0.
Premierul Victor Ponta a fost invitat să se adreseze participanţilor la eveniment de către preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, care a spus: „Aşa cum ne-am obişnuit, la ora 18.30, vorbeşte preşedintele României – Victor Ponta”.