La 17 septembrie 2015, pe când Europa se confrunta cu un aflux de migranţi, eurodeputaţii aprobă o propunere a Comisiei Europene (CE) de repartizare în mod obligatoriu către alte state din Uniunea Europeană (UE) 120.000 de refugiaţi care se află în Italia, Grecia şi Ungaria.
Propunerea este adoptată cu o largă majoritate (371 de voturi ”pentru”, 124 ”împotrivă” şi 55 de abţineri) de către eurodeputaţi, al căror aviz este doar consultativ.
În cadrul grupurilor socialist (S&D), popular (PPE) şi liberal (ALDE), care aprobă larg propunerea, apar linii de fractură naţionale. Dintre cei 70 de eurodeputaţi care votează împotriva sau se abţin, 61 provin din şase ţări din Europa de Est – şi anume din ţările membre ale Grupului de la Vişegrad (V4, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia), România şi Letonia.
La 22 septembrie, în pofida opoziţiei Budapestei, Pragăi, Bratislavei şi Bucureştiului (Varşovia şi Riga nu adoptă aceeaşi poziţie ca eurodeputaţii lor), statele membre adoptă, cu forcepsul, o repartizare uşor modificată faţă de propunerea iniţială a Comisiei.
Omogene pe plan etnic şi religios, marcate de tradiţia lor creştină şi trecutul lor de sateliţi ai URSS, izolaţi de restul lumii, ţările din Europa de Est se opun mutării migranţilor, temându-se că un val de refugiaţi musulmani le-ar expune unei ”ameninţări teroriste”, analiza la acea vreme Institutul Polonez de Afaceri Internaţionale (PISM).
La 12 septembrie 2018, printr-un vot fără precedent, PE activează o procedură împotriva Ungariei lui Viktor Orban, căreia i se reproşează călcarea în picioare a valorilor UE în presă, la universitate, împotriva minorităţilor şi migranţilor, în domeniul corupţiei şi independenţei justiţiei.
Această procedură, catalogată adesea drept ”armă nucleară”, poate conduce teoretic la o suspendare a dreptului de vot al Ungariei în Consiliul Uniunii Europene.
Textul obţine majoritatea de două treimi necesară adoptării sale (449 de voturi ”pentru”, 197 ”împotrivă” şi 47 de abţineri).
Încă o dată, eurodeputaţii din ţările membre ale Grupului de la Vişegrad (din care face parte Ungaria), împreună cu Bulgaria, Slovacia şi Regatul Unit, se opun în majoritatea lor procedurii sau se abţin, inclusiv în grupurile care o aprobă masiv.
Disensiuni sunt vizibile mai ales în cadrul PPE, din care făceau parte atunci eurodeputaţi din partidul lui Viktor Orban (Fidesz). O majoritatea aprobă procedura, însă numeroşi aleşi est-europeni votează împotrivă sau se abţin. Ei nu sunt, însă singurii – deputaţii PPE italieni şi spanioli, dar şi jumătate din francezi fac la fel.
Este improbabil ca procedura, cunoscută sub numele de ”a Articolului 7” să conducă la sancţiuni. Polonia a ameninţat că se va opune acestui lucru, ceea ce ar face imposibilă unanimitatea indispensabilă statelor membre (fără Ungaria).
PE se pronunţă la 29 mai 2018, după mai bine de doi ani de negocieri laborioase, în favoarea unei reforme a muncii detaşate, pe principiiul ”la muncă egală, salariu egal la acelaşi loc de muncă”.
Detaşarea muncitorilor, care a ”explodat” în ultimii ani, le permite europenilor să muncească temporar în altă ţară, cotizând la sistemul din ţara lor de origine.
Şi aici, fractura Est-Vst este un determinant important.
Eurodeputaţii din ţările membre ale Grupului de la Vişegrad se opun majoritar textului (42 de aleşi polonezi în 46 de voturi ”împotrivă”). Aceste ţări, care trimit mai mulţi muncitori detaşaţi decât primesc, se tem că reforma ar dăuna activităţii cetăţenilor lor detaşaţi în alte ţări.
În ţările din Vest, ca Germania şi Franţa, care găzduiesc numeroşi muncitori detaşaţi, mulţi eurodeputaţi salută o ocazie în lupta împotriva ”dumpingului social”.