Când, în 2008, Jean-Luc Mélenchon a trântit ușa Partidului Socialist (PS) în urma sa și, odată cu acesta, a pus capăt celor 30 de ani de activism socialist, nimeni nu și-a imaginat că senatorul histrionic se va transforma într-o figură esențială a stângii franceze, comentează EFE.
Ca Syriza în Grecia sau Pedemos în Spania, Mélenchon reprezintă curentul cel mai radical al stângii, dar spre deosebire de liderii celor două mișcări menționate, cariera politică a stângistului francez s-a desfășurat în interiorul PS. La cei 65 de ani ai săi, politicianul francez se află în fața celei de-a doua campanii prezidențiale și a dovedit că, odată scăpat de balastul oricărui aparat politic, are mare priză la public.
În 2004, a fost unul dintre chipurile vizibile care, din interiorul PS, a făcut campanie împotriva unei Constituții europene, contrar poziției oficiale a partidului său. Patru ani mai târziu, Mélenchon a denunțat cu vehemență „deriva liberală” a PS sub auspiciile lui Ségolene Royal și, urmând exemplul fostului ministru al economiei din Germania, Oskar Lafontaine, a înființat Partidul Stângii, o mișcare care se limitează la carisma liderului său.
Cărțile scrise de el se află în topul vânzărilor de opere politice, blogul lui este vizitat de mii de internauți, la fel și canalul său de pe Youtube, iar mitingurile lui sunt evenimente populare de proporții. Adversarii săi îl acuză că este antieuropean, susținător al protecționismului, neocomunist și adeptul unei alianțe bolivariene care îl apropie de președintele rus Vladimir Putin sau de șeful statului sirian, Bashar al-Assad.
Opozant al dreptei și al pozițiilor mai liberale din rândul socialiștilor, Mélenchon a decis să se prezinte la alegerile prezidențiale din 2012 susținut de Partidul Comunist Francez, din care nu a făcut parte niciodată. A obținut un pic peste 11% din voturi în primul tur, un rezultat despre care el însuși a spus că a fost decepționat. Dornic să pună capăt guvernării conservatorului Nicolas Sarkozy, Mélenchon le-a cerut susținătorilor săi să-l voteze pe socialistul Francois Hollande în al doilea tur de scrutin, cu condiția ca acesta să se dezică de politica de austeritate promovată de cancelarul german Angela Merkel.
Nu i-a luat mult până când l-a acuzat pe Hollande, abia ales, că nu-și îndeplinește promisiunile și, în câteva luni, a devenit unul dintre cei mai vocali critici ai acestuia. În cei cinci ani de administrație Hollande, Mélenchon nu a încetat să acționeze în vederea construirii unei opțiuni de stânga care s-a cristalizat printr-o nouă candidatură prezidențială. Cu toate că se află în politică de 40 de ani, Mélenchon se definește drept un om politic „antisistem” și își revendică originile muncitorești.
Mélenchon reușește să strângă zeci de mii de persoane la mitingurile sale. La o întâlnire electorală în Marsilia, al doilea oraș al țării, a reușit să adune nu mai puțin de 70.000 de susținători, potrivit organizatorilor, iar mitingurile lui sunt retransmise la televizor în alte orașe. Spre deosebire de interviurile televizate, în care trebuie mereu să caute fraza „tare” care să rămână în memoria telespectatorului, la mitinguri Mélenchon vorbește fără să fie întrerupt, ceea ce „îi permite să explice un program complex prin profunzimea lui”, susține un apropiat al său. Pentru moment, formula pare să funcționeze și, cu toate că sondajele l-au dat câștigătorul a două dezbateri televizate, Mélenchon preferă mitingurile electorale și a fost singurul candidat care a refuzat să participe la un al treilea duel televizat cu ceilalți 10 contracandidați.
Dinamica îi este favorabilă și, cu vânt în pupa, Mélenchon speră să devină surpriza primului tur de scrutin, din 23 aprilie. Totuși, nimeni din partidul său nu vinde încă pielea ursului din pădure, și asta pentru că, după cum însuși Mélenchon își amintește, și în 2012 sondajele îl creditau cu șanse mari cu două săptămâni înaintea primului tur de scrutin, când se situa pe poziția a treia, ușor în spatele socialistului Francois Hollande și al conservatorului Nicolas Sarkozy.