Alegeri Franţa: Macron, ANTICORPUL împotriva lui Le Pen

În logica unui model electoral care favorizează bipolaritatea, doar un om politic autodeclarat „antisistem” precum Macron — profund integrat în aceeași elită pe care susține că vrea s-o reformeze — putea s-o sfideze fățiș pe femeia care vrea să dea peste cap a V-a Republică franceză.

Tânăr, arătos și inteligent, cu un aer de ginere perfect și de premiant al clasei, fostul ministru al economiei s-a transformat, la cei 39 de ani ai săi, în favoritul cursei electorale și, potrivit sondajelor, având teoretic prima șansă în a conduce Franța în următorii cinci ani, comentează EFE, care adaugă că este nevoie de „săpături” serioase pentru a descoperi precedente ale fenomenului „macronist” în democrațiile occidentale.

Convins că „politica este un drog de mare risc”, cu puțin timp în urmă Macron era un cvasinecunoscut ministru al economiei care reușise cu greu să promoveze o timidă lege care a ajuns să-i poarte numele — o lege menită să dea mai mult oxigen economiei franceze, să stimuleze investițiile și să faciliteze comerțul duminical — și care se remarca mai degrabă prin remarci inoportune decât prin influența sa în guvern.

Ubicuitatea lui Macron în presa franceză a crescut odată cu neobișnuita sa poveste de iubire cu Brigitte Trogneux, soția sa, fosta lui profesoară de liceu și care este cu 24 de ani mai în vârstă decât el. Apropiații lui Macron — între altele un muzician experimentat (a câștigat premii ca pianist la Conservatorul din Amiens) și cititor avid de filosofie — recunosc influența enormă pe care o exercită Brigitte Trogneux asupra candidatului Macron și rolul activ pe care aceasta îl joacă în luarea deciziilor în ceea ce privește expunerea mediatică, potrivit Agerpres.

Alte articole

Averile candidaților la alegerile prezidențiale. Ana Birchall și Mircea Geoană sunt cei mai bogați

Carierele politice ale candidaților la alegerile parlamentare. Nou val de politicieni, 71% aflându-se la primul scrutin. Peste 6% dintre candidați sunt ”traseiști”

Apariția celor doi pe coperta revistei Paris Match, cu doar o săptămână după ce Macron, pe atunci ministru al economiei, lansase En Marche!”, a atras comentarii pline de vitriol la adresa cuplului. „Viața politică este foarte violentă pentru cei apropiați (candidatului)”, a comentat Macron, adăugând: „Atunci când voi fi ales, Brigitte va avea locul ei, nu în umbră, nici ascunsă, ci alături de mine, acolo unde a stat mereu”.

Dacă a existat un lucru pe care l-a căutat Macron din momentul intrării sale în guvernul socialist, în august 2014, acela a fost să capete propria identitate, ceea ce i-a și reușit. Aceasta l-a făcut să-și permită luxul de a nu fi de acord cu restul guvernului în chestiuni importante cum ar fi reforma Constituției propusă de președintele Francois Hollande care prevedea retragerea cetățeniei franceze în cazul persoanelor condamnate pentru terorism, informează Agerpres.

Continua căutare a unui profil diferit, la dreapta Partidului Socialist, dar cu nuanțe sociale și cosmopolite care îl îndepărtează de conservatori, l-a transformat pe Macron într-o entitate stranie pe scena politică franceză: un liberal. Și astfel, din una în alta, s-a transformat în coșmarul aproape perfect al Marinei Le Pen. Doi „intruși” cu viziuni opuse. Protecționism și repliere contra multiculturalism și deschidere.

Într-un interviu acordat în scris EFE, Macron afirma vineri că „partidele tradiționale, marcate de divizări profunde, nu mai pot răspunde provocărilor” și că „eșecurile” recente ale acestora „au aruncat alegătorii în brațele populiștilor și extremiștilor”. „Pentru a depăși aceste blocaje, a reînnoi oferta politică și a-i reuni pe francezi în jurul ideilor progresiste”, Macron a creat En Marche!.

Citeşte şi Alegeri Franţa 2017: Patru candidaţi, în luptă pentru fotoliul de la Elysee

En Marche!, o entitate între partid politic și mișcare cetățenească, se inspiră din tehnicile utilizate de Barack Obama în campania sa „Yes, we can!” pentru a învinge bipartidismul francez care „nu se mai potrivește în secolul al XXI-lea”. Creată la 6 aprilie 2016, în Amiens (nordul Franței), orașul natal al lui Macron, En Marche! are în prezent peste 240.000 de membri, mai mult decât restul formațiunilor politice din Franța, cu excepția partidului conservator Republicanii, cu 275.000 de membri, potrivit Agerpres.

La fel ca mișcarea „Yes, we can! a fostului președinte american Barack Obama, militanții En Marche! au libertatea de a-și crea propriile comitete, de a recruta membri și de a organiza activități fără o autoritate care să-i coordoneze, în cadrul unei structuri care „se aseamănă cu celulele unui organism viu”, potrivit purtătoarei de cuvânt a mișcării, Sylvain Maillard, pentru care elementul central al mișcării îl reprezintă „deschiderea către cetățeni”. Și asta deoarece comitetele au un rol „central” în decizia politică.

Macron dă vina pe „eșecurile politicilor din ultimii 25 de ani și pe disfuncționalitățile sistemului” pentru faptul de a fi provocat ascensiunea „populiștilor și, din păcate, a extremiștilor de dreapta și de stânga”. El simte că în spatele acestei atracții pentru populism există „o dorință de schimbare, nu doar de repliere”. „Într-un moment în care tot ceea ce ne înconjoară — economia, scena internațională, mediul — este dat peste cap, doar politica ar trebui să rămână la fel ca și până acum?”, se întreabă Macron.

Pe plan internațional, Macron aspiră la o Franță independentă, care „să nu asculte nici de Washington, nici de Moscova; umanistă, pentru a promova drepturile omului și libertățile fundamentale; și europeană, pentru că viitorul tuturor marilor mize se joacă la nivel comunitar”. Macron spune că programul său — „concret, unificator și eficient” — se axează pe educație și cultură, muncă, modernizarea economiei, securitate, viața democratică, Europa și relațiile internaționale.

Și cu toate că este conștient că în prezent țara sa „pare că este blocată”, Macron este încrezător că Franța are „arme considerabile”. „Suntem a cincea putere economică la nivel mondial, membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU, o putere nucleară și spațială, angajată în Europa și în globalizare. Și, alături de Spania, una dintre cele mai vizitate țări din lume”, spune el.