ALEGERI FRF 2014: Ziua în care se alege succesorul lui Mircea Sandu. PROCEDURA DE VOT

ALEGERI FRF. Casa Fotbalului va găzdui miercuri, 5 martie a.c., începând de la ora 10.00, lucrările Adunării Generale Ordinare a Federației Române de Fotbal.Unul dintre punctele de pe Ordinea de Zi este alegerea Președintelui FRF.
Daniel Spătaru
05 mart. 2014, 07:58
ALEGERI FRF 2014: Ziua în care se alege succesorul lui Mircea Sandu. PROCEDURA DE VOT

ALEGERI FRF 2014: Vasile Avram, Marcel Pușcaș, Răzvan Burleanu, Sorin Răducanu și Gheorghe Chivorchian sunt cei 5 candidați rămași în cursa pentru șefia FRF.

ALEGERI FRF 2014:  Gheorghe Chivorchian este cel mai experimentat candidat la șefia FRF. A debutat ca şef de club în 1988, iar de atunci a trecut pe la Foresta Fălticeni, FCM Bacău şi Poli Timişoara.

– s-a născut pe 12.04.1955, la Roznov în judeţul Neamţ
– a jucat la Letea Bacău, Steaua, Sportul Studenţesc, Metalul Plopeni şi Ceahlăul
– în ianuarie 1988 a devenit preşedinte la Ceahlăul Piatra Neamţ
– a mai fost preşedinte la Foresta Fălticeni, FCM Bacău şi Poli Timişoara

ALEGERI FRF 2014: Vasile Avram a fost primul dintre candidaţii la preşedinţia FRF care şi-a depus candidatura. Este singurul dintre pretendenţi care a lucrat până acum la Federaţie, ca vicepreşedinte şi preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Avram este acum preşedinte al Aociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti. Fostul arbitru spune că această funcţie l-a determinat să intre în cursă, iar problemele întâmpinate l-au inspirat la conceperea programului de candidat. În 2011, Avram a petrecut două luni în arest preventiv pentru luare de mită într-un dosar de corupţie în arbitraj anchetat de DNA. A fost achitat în 2013, iar în 2014 sloganul „Câștigă fotbalul!” l-a ghidat în campania electorală.

ALEGERI FRF 2014: Marcel Puscas a devenit candidat de profesie in ultimele luni. Dupa ce a ratat intrarea in legislativ la ultimele alegeri parlamentare, fostul fotbalist si-a indreptat atentia asupra Federatiei Romane de Fotbal.

Puscas va implini anul acesta 54 de ani si cea mai importanta echipa din cariera sa a fost Steaua pentru care a evoluat 2 ani. Din cauza unei accidentari, fostul mijlocas si-a incheiat cariera devreme, la 25 de ani.

Totusi, Puscas se poate lauda ca nu este strain de managementul in fotbal – a fost ultimul presedinte alături de care Steaua a reusit eventul. De asemenea, a fost manager la Rapid la inceputul anilor 90.
Acum, Puşcaş este convins că experienţa bifată la conducerea celor două mari cluburi l-ar putea ajuta şi la şefia FRF unde spune că va fi mult de muncă – fotbalul românesc este în colaps.

Necunoscut până să devină candidat la şefia FRF, Răzvan Burleanu şi-a anunţat intenţia foarte devreme. Este cel mai tânăr dintre cei care îşi doresc frâiele Federaţiei şi consideră că studiile superioare în ştiinţe politice şi echipa formată din specialişti străini în marketing şi relaţii înternaţionale îl vor ajuta să facă din fotbalul românesc un produs de succes.

ALEGERI FRF 2014:  Răzvan Burleanu este fiul lui Gheorghe Burleanu, fost căpitan la FCM Bacău şi Ceahlăul Piatra Neamţ. Răzvan a cochetat cu fotbalul la Bacău, dar a renunţat chiar de la juniori. Este doctor în Ştiinţe Politice, a lucrat pentru Parlamentul României şi pentru autoritatea prezidenţială. Din 2012 conduce Federaţia europeană de minifotbal, iar pe cea de la Bucureşti o păstoreşte din 2008.

ALEGERI FRF 2014: Sorin Raducanu a fost ultimul dintre candidatii la functia de presedinte al FRF care si-a prezentat intentiile. Fostul atacant de la Dinamo s-a hotarat tarziu sa intre in cursa pentru sefia Federatiei, iar conferinta sa de prezentare a avut loc doar cu 4 zile inainte de alegeri.

Raducanu se bazeaza la evenimentul de astazi pe notorietatea sa de pe vremea cand era fotbalist – a jucat pentru cluburile Dinamo, FC Olt, FCM Braşov, Sportul Studenţesc, Victoria Bucureşti dar si in strainatare la Aris Limassol in Cipru şi la Wuppertaler in Germania. Anul acesta, Sorin Raducanu va implini 54 de ani. Cel mai interesant punct din programul pe care îl prezintă este cel in care spune ca FRF trebuie sa treaca in subordinea MTS. Mai întâi de toate, Raducanu are de gand sa isi inceapa un eventual mandat cu ajutorul procurorilor.

ALEGERI FRF, procedura de alegere a noului preşedinte

La Adunarea Generală de alegeri a FRF, care va avea loc miercuri, de la ora 10,00, la Casa Fotbalului, este necesară prezența a două treimi dintre cei 224 de membri afiliați pentru a fi statutară. În cazul în care nu va exista cvorum, se vor aștepta două ore, iar apoi dacă nu se schimbă nimic, Adunarea Generală va fi convocată pentru joi, iar dacă situația se repetă, atunci Comitetul Executiv al FRF o va convoca pentru o dată ulterioară. Merită precizat că în acest caz este posibilă înscrierea și altor candidați în cursă.

Inițial în cursă s-au înscris opt candidați, dar dosarele lui Octavian Popescu și Paul Zarna au fost respinse.

Potrivit procedurilor anunțate de FRF, noul președinte ar putea fi ales din primul tur de scrutin dacă va obține jumătate plus unu dintre voturile membrilor afiliați exprimate și validate. În cazul în care niciunul dintre candidați nu se va impune din primul tur, președinte al FRF va fi ales după turul doi de scrutin candidatul cu cele mai multe voturi primite.

FRF precizează că la Adunarea Generala a FRF mai întâi se va trece la parcurgerea temelor aflate pe ordinea de zi, parte la care candidații nu vor avea acces în sala de ședințe, cu excepția situației în care vor reprezenta un membru afiliat, pe baza de delegație.

Ședința va fi condusă, în temeiul art. 37 alin. 1 și 2 din Statutul FRF, de președintele FRF în funcție, Mircea Sandu, iar fiecare candidat va beneficia de un timp maxim de 10 minute, în care să-și susțină discursul electoral.

Alegerea se va face prin vot secret, cu buletine de vot. Secretarul General al FRF, Adalbert Kassai, va face propuneri privind componența Comisiei de validare a voturilor (scrutatorilor), formata din 3 membri, dintre care un președinte, precizează FRF. Comisia de validare a voturilor va prelua plicurile sigilate, conținând buletinele de vot. Comisia de validare a voturilor, prin președintele său, va anunța numărul de buletine de vot care se vor distribui delegaților membrilor afiliați, se va face apelul nominal al membrilor afiliați și fiecare delegat se va prezenta la Comisia de validare cu ‘mandatul’ care i-a fost înmânat cu ocazia efectuării prezenței la Adunarea Generală, înainte de intrarea în sala. ‘Mandatul’ fiecărui delegat se va ștampila de Comisia de validare a voturilor, după care i se va înmâna un buletin de vot.

Pe buletinele de vot vor fi tipărite numele candidaților propuși de membrii afiliați la funcția de președinte FRF. ”După primirea buletinului de vot, delegatul se va deplasa în una dintre cele doua cabine de vot, instalate în spatele Prezidiului, unde, în secret, va proceda la exprimarea opțiunii sale, prin ștergerea cu o linie a candidaților pe care nu va dori să-i voteze, lăsând neșters numai numele candidatului pe care îl vor prefera. După această operațiune, va împături buletinul de vot, va ieși din cabina de vot și va introduce buletinul în urna transparenta, aflata pe masa Prezidiului Adunării”, se arată în comunicatul postat pe site-ul FRF.

Vor fi anulate buletinele de vot în care nu a fost șters numele niciunui candidat, dacă toate numele candidaților au fost șterse sau dacă au fost adăugate numele altor candidați decât ale celor înscriși inițial pe buletinul de vot. Dacă numărul buletinelor de vot existente în urne va fi egal sau inferior celui al buletinelor distribuite, votul va fi validat. Dacă numărul buletinelor din urne va fi mai mare decât numărul buletinelor distribuite, votul va fi anulat și se va proceda la o nouă votare.

După deschiderea urnei și numărarea voturilor valabil exprimate și a celor anulate, Comisia de validare a voturilor va consemna rezultatul alegerilor prin procesul-verbal întocmit și semnat de toți membrii comisiei. Va fi declarat ales în funcția de președinte al FRF candidatul care va obține majoritatea absolută (jumătate plus unu) a voturilor exprimate și validate. Nu vor fi luate în calcul buletinele de vot anulate.

În situația în care, după primul tur de scrutin, niciun candidat nu va obține majoritatea absolută, se va organiza al doilea tur de scrutin, la care vor participa doar primii doi candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi în cadrul primului tur de scrutin. Dacă pe locul al doilea se vor afla, la egalitate de voturi, doi candidați, scrutinul se va desfășura între aceștia și candidatul aflat pe primul loc.

Începând cu cel de-al doilea tur de scrutin, delegații membrilor afiliați vor înscrie pe buletinul de vot numele candidatului pe care îl vor prefera dintre cei calificați în turul de scrutin respectiv. În cazul egalității numărului de voturi, scrutinul se va repeta până la departajare. Va fi declarat ales în funcția de președinte al FRF, începând cu cel de-al doilea tur de scrutin, candidatul care va obține cele mai multe voturi dintre voturile exprimate și validate. 

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
S-a împlinit visul de decenii al românilor. O șansă unică pentru actuala generație
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines, căzut de Crăciun, suspectat de probleme legate de apărarea antiaeriană
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?