„Acum, oferă-ne și un vot pe marginea UE”, titra pe prima pagină Daily Express, cu referire la promisiunea lui David Cameron de a organiza până la sfârșitul lui 2017, în cazul în care va fi reales, un referendum cu privire la menținerea sau ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
„Cameron va rămâne la putere, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne”, nota, sobru, cotidianul conservator The Daily Telegraph, deasupra unei fotografii cu premierul zâmbitor, informează Agerpres.
Aceeași abordare din partea Daily Mail și Times, primul exprimându-și mulțumirea în legătură cu un Cameron „revenit pe 10 Downing Street”, în timp cel al doilea titra factual: „Conservatorii sunt în frunte”, cu o fotografie a lui Cameron și soția sa, la ieșirea de la urne.
Tabloidul The Sun, cel mai citit din Marea Britanie, a ales o fotografie a cuplului Cameron la ieșirea de la urne, cu subtitlul „Swinging the Blues”, joc de cuvinte ce se referă la culoarea albastră a conservatorilor și la faptul că, în final, aceștia au condus în aceste alegeri.
Citeşte şi REZULTATE ALEGERI MAREA BRITANIE. Victorie surprinzătoare a conservatorilor
În mare formă, tabloidul, care nu și-a precupețit eforturile pentru a-l susține pe Cameron, a făcut încă un joc de cuvinte, titrând un articol prin „Keep Cam (supranumele lui Cameron) and carry on”, cu referință la maxima britanică „Keep Calm and Carry On” (stai calm și continuă), potrivit Agerpres.
Prima pagină a Daily Mirror, rar cotidian de stânga, a ales, în ce-l privește, culoarea doliului, exceptând un titlu cu alură de sentință: „Alegerile generale 2015. Condamnați, din nou… Alți cinci ani irosiți”.
The Guardian, tot de stânga, s-a aplecat asupra „sondajului-calamitate pentru laburiști”, la care niciun partid nu s-a așteptat. Linie adoptată și de The Independent, care evocă „haosul” informatic care i-ar fi împiedicat pe „sute de alegători” să voteze.
În ceea ce privește Financial Times, acesta s-a focusat pe puternica volatilitate a pieței de obligațiuni în zona euro.