Potrivit surselor citate, pentru funcţia de secretar general şi-a înscris candidatura Gheorghe Flutur, care ocupă şi în prezent această funcţie.
Printre cei care candidează pentru funcţiile de vicepreşedinte se află Sulfina Barbu, Raluca Turcan, Cezar Preda, Ioan Oltean, Ioan Bălan, Mircea Hava. Tot pentru funcţii de vicepreşedinte ar putea să candideze şi Roberta Anastase şi Lucian Bode, au precizat sursele citate.
La CNC de sâmbătă vor fi aleşi şi secretarii executivi ai partidului, membrii comisiilor de litigii, statut şi integritate şi de revizie şi control.
CITEŞTE ŞI Negoiţă, Vass şi Oltean, în cărţi pentru prima linie a PDL. Cine va face parte din noua conducere
Potrivit noilor prevederi ale Statutului stabilite la Convenţia Naţională din 23 martie, PDL va avea 16 vicepreşedinţi responsabili cu următoarele departamente: pentru strategii, relaţii politice şi internaţionale, de imagine, comunicare, mass-media, pentru politici economice, mediul de afaceri, fonduri europene, pentru politici sociale, sindicate, patronate, ONG, pentru politici privind administraţia publică, justiţie, siguranţă naţională, ordine puiblică, pentru politici în agricultură, pentru politici în edcaţie, cercetare, cultură, minorităţi şi pentru sănătate. Dintre aceşti 16 vicepreşedinţi, 8 vor fi vicepreşedinţi regionali responsabili cu regiunile de dezvoltare. Vor fi 16 secretari executivi, dintre care 8 sunt responsabili pe domenii, iar alţi 8 vor fi responsabili pentru regiunile de dezvoltare.
Cei 4 prim-vicepreşedinţi ai partidului vor fi pe domeniile următoare: strategii politice, comunicare, mediul de afaceri şi societate civilă şi, respectiv, politici publice. Ei vor fi aleşi pe fiecare domeniu dintre candidaţii care au întrunit cel mai mare număr de voturi.
Secretarul general al partidului va coordona activitatea de organizare, a organizaţiilor judeţene, a secretarilor generali adjuncţi, dar şi a vicepreşedinţilor şi secretarilor pentru regiunile de dezvoltare.
La Convenţia Naţională extraordinară din 23 martie, PDL l-a ales pe Vasile Blaga ca preşedinte, iar pe Daniel Buda şi Gheorghe Ialomiţianu drept preşedinţi ai comisiilor de integritate, litigii şi statut şi, respectiv, de revizie şi control.