Lituanienii au fost chemaţi duminică la urne pentru a-şi exprima opţiunile privind noul Legislativ de la Vilnius. Analiştii politici sunt de părere că actuala conducere de centru-dreapta va fi schimbată, din cauza măsurilor de austeritate impuse pentru a face faţă crizei economice.
Noua conducere va fi de stânga, formată din Partidul Social-Democrat şi Partidul Populist al Muncii, susţin specialiştii.
Stânga promite creşterea salariului minim şi un impozit progresiv pe venit. De asemenea, este promisă o nouă abordare în relaţiile cu Rusia, în contextul în care Lituania a cerut despăgubiri pentru cei 50 de ani de ocupaţie sovietică şi a intentat o acţiune în instanţă împotriva Gazprom, care cere preţuri prea mari pentru gazele furnizate.