ALEGERI LOCALE 2012. Cum, unde şi când puteţi vota. Lista completă a secţiilor de votare

Peste 18,3 milioane de persoane au drept de vot la alegerile locale, acestea putând vota numai în comuna, oraşul sau municipiul în care au domiciliul, iar în cazul în care şi-au stabilit rezidenţa în altă localitate, numai dacă au făcut acest lucru până cel târziu în 10 martie 2012. Trebuie să ştiţi că secţiile de votare se deschid la ora 7 şi că în cabina de vot nu aveţi voie cu telefoane mobile cu camera, aparate foto sau de filmat.
Romania TV
08 iun. 2012, 15:21
ALEGERI LOCALE 2012. Cum, unde şi când puteţi vota. Lista completă a secţiilor de votare

Ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, a anunţat că pe listele electorale permanente pentru alegerile locale din 10 iunie sunt înscrise 18.315.880 de persoane. Dobre a precizat că au drept de vot cetăţenii români care împlinesc vârsta de 18 ani în ziua alegerilor inclusiv.

Totodată, au drept de vot cetăţenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România. Dobre a precizat că este vorba despre 37.704 persoane, dintre care 8.800 sunt din Italia, 5.181 din Germania şi 4.104 din Franţa. Alegătorii pot vota doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativă în care îşi au domiciliul.

Persoanele cu drept de vot care şi-au stabilit rezidenţa la altă adresă decât cea de domiciliu pot vota în acea localitate doar dacă au făcut acest lucru cu cel puţin trei luni înainte de data alegerilor, respectiv până în 10 martie 2012, a mai spus Dobre.

Alegătorii pot vota pe baza cărţii de identitate, a cărţii de identitate provizorii, a paşaportului diplomatic şi a celui de serviciu sau a carnetului de serviciu militar, în cazul elevilor de la şcolile militare.

În cazul alegătorilor netransportabili din motive de invaliditate sau de boală, preşedintele Biroului Electoral al Secţiei de votare poate aproba deplasarea la domiciliile acestora a unei echipe formate din doi membri, cu urna mobilă, ştampila de votare şi buletinele de vot.

Persoanele private de libertate care nu au interdicţii electorale pot vota dacă sunt în penitenciare din localităţile unde au domiciliul. La alegerile locale nu pot vota debilii şi alienaţii mintal puşi sub interdicţie şi persoanele cărora le-au fost interzise drepturile electorale prin hotărâri judecătoreşti definitive. Dobre a precizat că este vorba despre 23.235 de persoane la nivel naţional, iar datele acestora au fost transmise tuturor autorităţilor judeţene.

ROMÂNIATV.NET vă pune la dispoziţie lista completă a secţiilor de votare din judeţe şi din Capitală. Procesul de votare începe la ora 7 şi se încheie la ora 21.

Serviciile de evidenţă a persoanelor din Capitală vor lucra sâmbătă şi duminică, pentru eliberarea actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu au sau au act de identitate cu temen de valabilitate expirat.

Programul de lucru al serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor din municipiul Bucureşti a fost extins sâmbătă, 9 iunie, între orele 8.00 şi 16.00 şi duminică, 10 iunie, între 8.00 şi 21.00.

Măsura a fost luată cu ocazia alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, pentru eliberarea actelor de identitate persoanelor cu drept de vot care nu au sau au act de identitate cu temen de valabilitate expirat, se arată într-un comunicat de presă de marţi al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor – Municipiul Bucureşti.

Cartea de identitate se întocmeşte şi se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu care se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului. Pentru eliberarea unei cărţi de identitate, solicitanţii trebuie să plătească şapte lei, taxă care se achitată la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor din sectoarele 1, 3 şi 6, la unităţile CEC pentru sectoarele 4 şi 5 sau la oficiile poştale, în sectorul 2.

Pentru eliberarea unui nou act de identitate ca urmare a expirării termenului de valabilitate, pierderii, furtului, deteriorării sau distrugerii acestuia, solicitanţii trebuie să prezinte şi un timbru fiscal în valoare de patru lei.

În cazul în care solicitanţii nu pot prezenta anumite documente, va fi eliberată cartea de identitate provizorie. În acest caz trebuie depuse şi trei fotografii, precum şi o taxă de un leu, achitată în acelaşi mod ca şi în cazul cărţilor de identitate, a precizat sursa citată.

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Destinație de vacanță perfectă pentru februarie. Este un adevărat paradis tropical, iar temperaturile ajung și la 30 de grade
Capital.ro
Bancnotele de care trebuie să te ferești imediat! Scapă de ele! Avertisment pentru românii care folosesc numerar
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Un fost primar la Iașiului, la al doilea dosar penal pentru pornografie infantilă. A fost reținut acum trei ani după ce ar fi agresat trei copile
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Temperatura din locuință o poți ridica fără să atingi termostatul. Secretul hotelierilor, dezvăluit
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Divorț-ȘOC în showbiz! Mădălina Pamfile s-a despărțit de tatăl fetițelor sale + Primele declarații 😲
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. Se prăbușește totul. A primit refuz imediat și definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
UEFA ia în considerare eliminarea prelungirilor din Liga Campionilor
MediaFlux
Poți să rămâi FĂRĂ PENSIE. Ce documente trebuie să depui NEAPĂRAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol