ALEGERI LOCALE 2016. Premierul Cioloş s-a întâlnit cu şefa Autorităţii Electorale Permanente

Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit, marţi, cu Ana Maria Pătru, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente. Cei doi au discutat despre organizarea alegerilor locale din 2016.
Iulian Tudor
26 ian. 2016, 09:04
ALEGERI LOCALE 2016. Premierul Cioloş s-a întâlnit cu şefa Autorităţii Electorale Permanente

Întâlnirea dintre Dacian Cioloş şi şeful AEP, Ana Maria Pătru, a venit în contextul în care Autoritatea Electorală Permanentă a lansat în dezbatere publică șase proiecte de hotărâre de Guvern, unul dintre acestea vizând stabilirea datei de 5 iunie pentru organizarea alegerilor locale. Totodată, discuţiile au loc în plină dezbatere privind modificarea legislaţiei electorale, astfel încât primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin. Deşi, iniţial, Cioloş nu a fost de acord cu propunerea PNL, acesta şi-a schimbat ulterior opţiunea.

Potrivit proiectului AEP ce vizează calendarul acțiunilor din perioada electorală a alegerilor locale, cel târziu până la 22 martie, trebuie numerotate circumscripțiile electorale județene și a circumscripției electorale a municipiului București, iar până la 24 martie a celor din fiecare județ și din fiecare sector al Capitalei. Depunerea candidaturilor la alegerile locale va avea loc cel târziu până pe 26 aprilie. Candidaturile vor rămâne definitive la 4 mai. Campania electorală pentru acest scrutin va începe pe 7 mai și se va încheia pe 4 iunie la ora 7,00. Buletinele de vot vor fi tipărite până pe data de 26 mai. Votul va începe pe 5 iunie, la ora 7.00, și se va încheia la ora 21.00.

În ceea ce priveşte alegerea primarilor în două tururi, premierul Dacian Cioloş se va întâlni în perioada următoare cu partidele electorale pentru a discuta această soluţie.

Decizia lui Cioloş vine după ce, la Iaşi, preşedintele Iohannis a declarat că ideea alegerilor pentru funcţia de primar în două tururi de scrutin este foarte bună.

CITEŞTE ŞI: Alegerea primarilor în două tururi, la un pas de a redeveni realitate. Anunţurile lui Iohannis şi Cioloş VIDEO

Biroul Politic Național al PNL a decis luni, 18 ianuarie, să-i înainteze premierului o propunere în sensul aprobării printr-o ordonanță de urgență a prevederii privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a anunțat copreședintele liberalilor Alina Gorghiu, într-o conferință de presă, la finalul reuniunii.

Premierul Dacian Cioloș a afirmat marți, referindu-se la solicitarea PNL privind adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, că nu este democratic ca o lege adoptată de Parlament să fie modificată de Guvern prin OUG.

VEZI ŞI: Băsescu: PSD şi PNL trebuie să se înţeleagă pe tema alegerilor în două tururi. Cioloş respectă o înţelegere politică

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Vești bune pentru românii care stau la casă. Cum pot să primească bani de la stat pentru panourile fotovoltaice
Capital.ro
Călin Georgescu, îngenuncheat. Verdictul definitiv al ICCJ a venit astăzi, 26 februarie
Playtech.ro
Când se virează pensiile în martie 2025. Cei care le primesc prin Poștă vor aștepta mai mult. De ce întârzie plățile
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Regretele românilor întorși din Occident: „Oamenii sunt ofticați și cu capsa pusă - mă înfioară”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Cel mai ciudat sat din Apuseni. Două lucruri îl fac unic
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Adevărul despre vânătaia de pe mâna lui Donald Trump. Cu ce explicație vine Casa Albă
Cancan.ro
Ea este femeia ucisă de un țurțur în Militari Residence. Dezvăluirile uluitoare ale martorilor
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, dus cu forța la psihiatru?! Cutremur total în România: Îi e frică…
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Circulația pe Podul Giurgiu – Ruse va fi închisă temporar pentru lucrări de reparație
MediaFlux
BANI mulți de la UE pentru români! SUTE DE MII de persoane vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa