ALEGERI LOCALE 2016. Un veteran de 105 ani din Alba a votat la urna mobilă. Românul nu a ratat nicio tur de scrutin

ALEGERI LOCALE 2016.Un veteran din cel de-al Doilea Război Mondial în vârstă de aproape 105 ani a votat duminică în satul Draşov, comuna şpring din judeţul Alba, bărbatul exercitându-şi dreptul de vot prin intermediul urnei speciale.
Filip Stan
05 iun. 2016, 12:57
ALEGERI LOCALE 2016. Un veteran de 105 ani din Alba a votat la urna mobilă. Românul nu a ratat nicio tur de scrutin

ALEGERI LOCALE 2016.Preşedintele Secţiei nr. 411, Silvia Comănese, a declarat că a fost solicitată urna mobilă, iar reprezentanţii Biroului s-au deplasat, în condiţiile prevăzute de lege, la locuinţa lui Ioan Istrate pentru ca acesta să poată să voteze.

Născut la 25 octombrie 1911, Ioan Istrate şi-a exercitat dreptul constituţional la vot la toate alegerile, indiferent că au fost locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidenţiale.

Plt.adj.p. (rtr) Ioan Istrate a fost decorat cu „Virtutea militară clasa a II-a” pentru faptele sale de vitejie.

În toamna lui 1941, împreună cu alţi consăteni, Ioan Istrate a fost concentrat în cadrul Regimentului 92 Infanterie „Decebal”, cu sediul în garnizoana Orăştie, având gradul de sergent şi încadrat ca ajutor comandant pluton, ulterior comandant pază tren de luptă. Principala sa misiune a fost să asigure paza trenului de luptă care transporta muniţia, armamentul, tehnica de luptă şi efectivele regimentului la acţiunile duse pe frontul de est, pe timpul asediului început la 16 octombrie 1941 asupra cazematelor ce înconjurau oraşul Odesa, precum şi la acţiunile duse începând cu luna martie 1942 în Crimeea, la Kerci, sau a celor aproximativ opt luni de asediu asupra oraşului Sevastopol, alături de trupele germane. În octombrie 1942, în timpul unei misiuni de aprovizionare, Ioan Istrate a fost rănit şi, ca urmare a leziunilor suferite, a fost demobilizat şi lăsat la vatră, întorcându-se în satul natal.

Urna mobilă a fost solicitată pentru a putea vota şi de către o femeie de aproape 102 ani din Alba Iulia.

Dacă de obicei mergea să voteze înainte de a merge la biserică, de această dată Elisabeta Joldeş a făcut o cerere pentru a putea vota la urna specială, deoarece se pare că şi-ar fi fracturat piciorul. Preşedintele secţiei nr. 1, Radu Manolache, a precizat, pentru AGERPRES, că reprezentanţii Biroului se vor deplasa cu urna mobilă pentru a da femeii posibilitatea să voteze.

În judeţul Alba sunt înscrise pe listele electorale permanente peste 316.000 de persoane, din care au votat până la orele 14,30 aproape 28%.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Noua TAXĂ s-a votat. Decizie în România începând cu 1 ianuarie 2026. Se plătește pe persoană
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Amenda pentru proprietarii de apartamente. Lucruri complet interzise
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster