REZULTATE ALEGERI LOCALE PARŢIALE 2017: Aurel Popescu a anunţat, duminică seară, pe Facebook că îl felicită pe liberalul Marcel Romanescu pentru victorie.
„Rezultatele arată că opţiunea electoratului s-a îndreptat, de această dată, către liberali. Ca orice om politic matur respect alegerea tuturor celor prezenţi la urne. Mulţumesc celor care au avut încredere în mine şi m-au votat. Mergem mai departe, iar timpul va demonstra că tot ce am trecut în programul meu se va pune în practică pentru că soluţiile de finanţare sunt viabile. Îl felicit pe Marcel Romanescu pentru reuşită şi îi urez succes!”, a scris Aurel Popescu.
Conform numărătorii paralele a PNL Gorj, Marcel Romanescu a câştigat în 44 din cele 46 de secţii pentru care au fost centralizate voturile.
„Până nu văd rezultatele finale, nu pot să am decât în continuare emoţii. Datele până la acest moment sunt foarte bune. Din ce văd din marea majoritate a secţiilor, am câştigat exclusiv. Sincer, nu mă aşteptam la aşa rezultat. Ţin să le mulţumesc târgujienilor, membrilor familiei mele de acasă şi membrilor familiei mele politice. E cea mai mare surpriză pe care a avut-o Gorjul în ultimii 27 de ani. Un rezultat istoric pentru Târgu Jiu şi pentru partidul pe care-l reprezint. Cred că PSD a tratat cu indiferenţă târgujianul şi cred că strategia corectă a mea de campanie a dus la acest rezultat. Am mers din casă în casă şi prin felul meu de a fi i-am convins pe oameni să fie alături de mine. Nu mă aşteptam să fie o victorie lejeră”, a spus Marcel Romanescu.
Liberalii s-au strâns în centrul municipiului Târgu Jiu pentru a sărbătorii victoria candidatului formaţiunii.
Prezenţa la vot în Târgu Jiu a fost de 29,92%.
Florin Cîrciumaru a demisionat din funcţia de primar pentru a merge în Parlament.
Preşedintele PNL Raluca Turcan afirmă că liberalii au câştigat primăriile în cel puţin 16 din cele 49 de localităţi în care au avut loc duminică alegeri locale parţiale. Candidaţii PNL s-au situat pe primele locuri la Târgu Jiu, la Roman şi la Râşnov.
„Rezultatele alegerilor parţiale confirmă tendinţa de creştere a Partidului Naţional Liberal precum şi faptul că PNL este principalul opozant al PSD. Am câştigat la Târgu Jiu, unde oamenii s-au convins că PSD aduce doar stagnare. Acolo, candidatul nostru, Marcel Romanescu, a intrat în peste 800 de scări de bloc! Victoria de la Târgu Jiu este încă o dovadă că rezultatele se obţin prin implicare şi prezenţă pe teren”, scrie Turcan pe Facebook.
„Acolo unde există oameni buni şi muncă de echipa, PNL obţine rezultate!”, conchide ea.