ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Mita electorală este în continuare o „armă” în campanie. Reprezentanţi ai ACL au împărţit pungi cu alimente prin satele din mai multe judeţe, înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale, din 16 noiembrie.
În felul acesta, Klaus Iohannis speră că îi va determina pe oameni să-l aleagă. Candidatul ACL nu a fost deloc zgârcit: a umplut plasele cu ulei şi zahăr şi le-a împărţit la cei nevoiaşi. Oamenii s-au arătat, însă, deranjaţi de gestul lui şi spun că votul lor nu poate fi cumpărat cu un kilogram de zahăr şi un litru de ulei.