ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019: „Am un mesaj pentru români. Când sunt alegeri, românii pot alege în ce direcţie merge ţara. Trebuie să îşi folosească acest drept fundamental. Chiar dacă unii consideră că votul lor e prea mic, eu le spun că pic cu pic se face mare. Totdeauna la alegeri avem emoţii, pentru că oamenii îşi exercită voinţa. Nu am emoţii privind candidatul pe care îl sprijin, ci doar în privinţa scorului. Sper să fie cât mai categoric, astfel încât dorinţa românilor pentru o Românie dezvoltată, respectată în Europa, să fie cât mai clară!
Voi merge la sediul MAI, unde voi evalua situaţia cu tot comitetul care se ocupă de coordonarea alegerilor. Voi merge şi la MAE pentru a analiza cu echipa de la minister care se ocupă de coordonarea alegerilor din Diaspora şi apoi voi merge la PNL. Votul din Diaspora este spectaculos. Îi felicit, mă bucur enorm că prezenţa este aşa mare şi asta ne dă speranţe. Exprimarea votului de către românii din Diaspora îmi arată un interes major pentru soarta ţării şi că există o dorinţă mare de întoarcere acasă a românilor din străinătate”, a declarat Ludovic Orban.