ALEGERI SUA 2012. Barack Obama rămâne preşedintele Statelor Unite

ALEGERI SUA 2012. Democratul Barack Obama a ieşit învingător în urma unei lupte extrem de strânse cu republicanul Mitt Romney pentru preşedinţia SUA. 
Romania TV
07 nov. 2012, 01:06
ALEGERI SUA 2012. Barack Obama rămâne preşedintele Statelor Unite

UPDATE 6.30: Preşedintele american Barack Obama a postat pe Twitter un mesaj în care afirmă „Totul s-a întâmplat cu ajutorul vostru. Mulţumesc”, marţi, imediat după ce presa americană a anunţat că a obţinut al doilea mandat.

UPDATE 6.28: „Este Obama”, titrează CNN. Obama a fost reales la Casa Albă, scrie şi BBC. Încă un mandat pentru Obama, titrează New York Times. 

(w500) CNN anunţ

UPDATE 6.18: Fox News, CNN şi CBS anunţă 274 de electori pentru Barack Obama. Cum procesul electoral din SUA este complex, în această bătălie contează votul marilor electori. Pentru a fi ales preşedintele SUA, un candidat are nevoie de 270 de electori. 

UPDATE 6.14: Carolina de Nord este câştigată de Romney, scrie BBC. Este o victorie importantă pentru republican, statul votând în 2008 cu Barack Obama. 

UPDATE 6.00: BBC anunţă 244 de electori pentru Obama şi 178 pentru Romney

California, Hawaii şi Washington rămân la Obama, în timp ce Idaho votează cu Romney.

UPDATE 5.48: Al Gore, democratul care a pierdut în cursa pentru prezidenţiale din 2000, în faţa lui George W. Bush, scrie pe Twitter: „Sunt sigur că preşedintele va câştiga Florida în noaptea asta„. Mesajul lui Gore e oarecum ironic, după ce a pierdut în 2000, în urma unei lupte extrem de strânse, după renumărarea voturilor din Florida. 

UPDATE 5.35: Barack Obama – 172, Mitt Romney – 163, anunţă BBC. Voturile din Florida, Ohio şi Virginia sunt cruciale în bătălia pentru preşediţia Statelor Unite, dar acolo lupta este prea strânsă pentru estimări. 

Victoria lui Obama în New Mexico nu este o surpriză, scrie BBC. Populaţia latino din acest stat a votat cu democraţii în 2008 şi era de aşteptat că nu îşi va schimba votul. Poziţia republicanilor în ceea ce priveşte imigraţia nu este pe placul hispanicilor. „Poate partidul îşi va schimba poziţia dacă vor pierde alegerile”, scriu cei de la BBC. 

De altfel, Jeffrey Goldberg, corespondent The Atlantic scrie pe Twitter: „Un sfat pentru republicani: fiţi drăguţi cu imigranţii, au venit aici ca să rămână şi ca să voteze„. 

UPDATE 5.07: BBC anunţă 157 de electori pentru Barack Obama şi 162 pentru Mitt Romney. În Florida, candidaţii rămân la egalitate, în continuare. În Ohio, 20% dintre voturi au fost numărate, iar Obama conduce cu 53%, Romney are 45%. 

UPDATE 5.00: În sediile de campanie ale candidaţilor, care aşteaptă rezultatele, atmosfera încinsă. La republicani, în Boston, se ascultă muzică, iar la democraţi, în Chicago, se strigă ovaţii pentru fiecare stat câştigat. 

UPDATE 4.55: BBC anunţă încă două state pentru Obama: New Hampshire (4 electori) şi Minnesota (10).

UPDATE 4.46: Scrutinul s-a încheiat în 39 dintre cele 50 de state. Barack Obama şi Mitt Romney sunt la egalitate în Florida, un stat cheie în alegerile din SUA. 

UPDATE 4.39: Rezultatele până la acest moment. În dreptul numelui statului este scris numărul de mari electori obţinuţi. Învingătorul în scrutinul dintr-un stat obţine toate mandatele, cu excepţia statelor Maine şi Nebraska, care le repartizează în mod proporţional.

Nu au existat surprize până în acest moment. Statele democrate au votat cu Obama, iar cele republicane cu Romney. Două din statele cheie, Pennsylvania şi Michigan – înclină spre preşedintele democrat. 

REZULTATELE CUNOSCUTE DEJA

OBAMA:

Connecticut 7
District of Columbia 3
Delaware 3
Illinois 20
Maine 4
Maryland 10
Massachusetts 11
New Jersey 14
Rhode Island 4
Vermont 3

ROMNEY:

Alabama 9
Arkansas 6
South Carolina 9
Georgia 16
Indiana 11
Kentucky 8
Mississippi 6
Oklahoma 7
Tennessee 11
West Virginie 5

TOTAL: 
Obama: 79
Romney: 88

REZULTATE ÎN AŞTEPTARE (potrivit mediei sondajelor)

STATE-CHEIE ALE CĂROR REZULTATE SUNT NESIGURE

North Carolina 15
Colorado 9
Florida 29
Iowa 6
Michigan 16
Missouri 10
Nevada 6
New Hampshire 4
Ohio 18
Pennsylvania 20
Virginie 13
Wisconsin 10

STATE FAVORABILE LUI OBAMA

California 55
Hawaï 4
Minnesota 10
New Mexico 5
New York 29
Oregon 7
Washington 12

STATE FAVORABILE LUI ROMNEY

Alaska 3
Arizona 11
North Dakota 3
South Dakota 3
Idaho 4
Kansas 6
Louisiana 8
Montana 3
Nebraska 5
Texas 38
Utah 6
Wyoming 3

UPDATE 4.32: Obama – 143 de electori, Romney – 153, potrivit estimărilor, notează BBC. 

UPDATE 4.22: Republicanii păstrează majoritatea în Camera Reprezentanţilor, informează BBC. 

UPDATE 4.05: CNN: Romney conduce cu 152 de electori. Obama are, în acest moment, 123, potrivit estimărilor. 

UPDATE 3.45: New York Times anunţă 65 de electori pentru Obama, 56 pentru Romney. ABC: Obama – 78, Romney – 76, Fox News: Obama – 79, Romney – 82. 

UPDATE 3.39: Arkansas şi Tennesse sunt câştigate de Romney, New Jersey de Obama, potrivit estimărilor BBC. 

UPDATE 3.25: Obama a câştigat în Connecticut, stat în mod tradiţional democrat, potrivit estimărilor, anunţă BBC.

Secţiile de votare din cadrul alegerilor prezidenţiale s-au închis în alte 16 state, inclusiv Florida, cel mai populat stat-cheie în cadrul scrutinului, unde victoria este adesea decisivă pentru un candidat la Casa Albă.

UPDATE 3.13: Obama câştigă în Maryland, Maine, districtul Columbia, Illinois, Massachusetts, Delaware, Rhode Island. Oklahoma votează cu Romney. „Nici o surpriză până acum”, notează BBC. 

Romney este câştigător în Indiana şi Kentucky, care sunt în mod tradiţional conservatoare, iar Obama – în Vermont, un fief al democraţilor, potrivit primelor estimări.

Tocmai am terminat de scris discursul victoriei. Are aproximativ 1.118 cuvinte şi sunt sigur că va suferi modificări, pentru că nu l-am dat familiei să îl citească, prietenilor şi consilierilor mei, pentru a obţine reacţia lor”, a declarat Romney pentru jurnalişti, imediat după ce a aterizat la Boston, capitala statului Massachusetts, al cărui guvernator a fost ales în urmă cu zece ani, la 5 noiembrie 2002.

El va aştepta rezultatele alegerilor în Boston, iar Obama în Chicago. 

Secţiile de votare din cadrul alegerilor prezidenţiale americane s-au închis în Ohio, considerat un stat-cheie atât pentru preşedintele Barack Obama, cât şi pentru adversarul său Mitt Romney. Rezultatul din Ohio este mai urmărit ca niciodată, deoarece niciun republican nu a reuşit să ajungă la Casa Albă fără să obţină o victorie în acest stat industrial din nordul Statelor Unite.

De asemenea, în estul Statelor Unite, statele Georgia, Indiana, Kentucky, South Carolina, Vermont şi Virginia au încheiat operaţiunile de votare. Virginia e un stat în mod tradiţional conservator, dar democratul Barack Obama a obţinut aici victoria în 2008. 

Puteţi vedea cum s-au desfăşurat alegerile din SUA până acum, aici.

Alegerea preşedintelui Statelor Unite se face prin sufragiu universal indirect – americanii vor desemna un grup de mari electori reuniţi în cadrul unui „Colegiu Electoral”.
 
Acest Colegiu, creat prin amendamentul 12 al Constituţiei, în 1804, numără 538 de membri care vor alege preşedintele şi vicepreşedintele.
 
Istoria unui război fără sfârşit: Democraţi versus republicani la Casa albă 
 
Câştigătorii alegerilor prezidenţiale, fie tandemul democrat Barack Obama – Joe Biden, fie cel republican Mitt Romney – Paul Ryan, vor fi cei care vor obţine majoritatea absolută de 270 de voturi.
 
Fiecare stat este reprezentat de mari electori, al căror număr este egal cu cel al senatorilor şi reprezentanţilor săi în Congres.
 
În caz de egalitate, sarcina de a alege viitorul preşedinte îi revine Camerei Reprezentanţilor, ceea ce s-a întâmplat în 1800 şi 1824. În această situaţie, vicepreşedintele este ales de Senat.
 
Având în vedere acest sistem, este posibil ca preşedintele să fie ales fără să obţină majoritatea absolută a sufragiilor populaţiei, aşa cum s-a întâmplat în 2000, dar şi în alte trei cazuri în istoria Statelor Unite.
 
Această anomalie este posibilă întrucât în aproape toate statele – cu excepţia statelor Maine şi Nebraska – candidatul care obţine cele mai multe sufragii este reprezentat de toţi marii electori ai statului respectiv în Colegiul Electoral.
 
Astfel, în California este suficient ca un candidat să obţină un singur vot în plus faţă de rivalul său pentru a obţine susţinerea a 55 de mari electori.
 
Din cauza acestui sistem, Obama şi Romney privilegiază zece state-cheie din 50, printre care Ohio, Florida, Iowa şi Colorado, care ar putea trece de la o tabără la alta, putând astfel să decidă rezultatul alegerilor.
 
Marii electori, de cele mai multe ori aleşi locali, se reunesc în capitala fiecărui stat pentru a alege oficial preşedintele şi vicepreşedintele în prima zi de luni care urmează celei de-a doua zi de miercuri din luna decembrie, în acest an data fiind de 17 decembrie.
 
În mod ciudat, nimic nu îi obligă pe marii electori să respecte votul popular. Circa 700 de propuneri de amendament vizând modificarea sau eliminarea Colegiului Electoral pentru instaurarea sufragiului universal direct au fost prezentate în zadar Congresului în cursul ultimelor 200 de ani.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!