Alegeri SUA 2024. Ore cruciale pentru viitorul Americii și al lumii. Kamala Harris sau Donald Trump? Când vom afla răspunsul, cine are șanse mai mari să câștige

Scrutinul prezidențial din SUA aduce marți, 5 noiembrie, ore cruciale pentru viitorul Americii și al lumii. Odată cu deschiderea primelor secții de vot, toată planeta așteaptă răspunsul la ”întrebarea anului”: Kamala Harris sau Donald Trump? Lupta pentru Casa Albă pare mai strânsă ca niciodată, însă există opinii potrivit cărora unul dintre candidați are cele mai mari șanse să câștige.
Irina Dumitrescu
05 nov. 2024, 09:43
Alegeri SUA 2024. Ore cruciale pentru viitorul Americii și al lumii. Kamala Harris sau Donald Trump? Când vom afla răspunsul, cine are șanse mai mari să câștige

Este ziua alegerilor în Statele Unite, iar Donald Trump şi Kamala Harris se luptă pentru a deveni următorul preşedinte într-o cursă extrem de strânsă, care este posibil să fie diferenţiată de câteva mii de voturi, relatează BBC.

UPDATE – Kamala Harris a vorbit la sediul Comitetul Național Democrat. Aceasta a mulțumit celor ce fac apeluri telefonice pentru campania ei și i-a încurajat pe susținători să iasă la vot.

Aceasta chiar a vorbit la telefon cu un votant, pe care l-a rugat să iasă la vot.

„Sunt bine”, se putea auzi Harris spunând unui apelant la telefon. „Voiam doar să te sun să văd ce faci și să mă asigur că știi unde poți merge să votezi astăzi, dacă nu ai făcut-o deja.”

UPDATE – Donald Trump a postat un mesaj pe Twitter prin care a cerut imperativ susținătorilor să rămână la cozile de votare.

„Republicani: Stăm bine! Stați la coadă. Nu îi lăsați să vă miște. Stați la coadă și votați!” a spus Donald Trump pe platforma X.

UPDATE – Poliția a arestat o persoană ce a încercat să intre în clădirea Capitoliului cu o torță și un pistol de semnalizare la 14:00 ora Washingtonului (21:00 ora României). Autoritățile spun că mirosea a combustibil, așa că au luat măsura de a anula tururile publice ale Capitoliului pentru restul zilei.

UPDATE – Peste 83 de milioane de oameni au votat până acum (20:19 ora României), transmite CNN. Reprezentanți din statele Florida și Philadelphia au spus că rezultatele vor fi numărate mult mai repede anul acesta, față de 2020, dacă totul merge în regulă.

UPDATE – Donald Trump a refuzat să spună cum a votat în legătură cu măsura avortului de pe buletinele de vot din Florida

Întrebat despre măsură, care ar menține restricție de avort legal în primele șase săptămâni, el a evitat să răspundă. Întrebat a doua oară, s-a răstit la un reporter, spunând : „Ar trebui să nu mai vorbiți despre asta).

UPDATE – Tim Walz, alegerea pentru vicepreședinte a Kamalei Harris, a declarat votanților din Penssylvania că alegerile sunt libere, corecte și sigure.

„Avem cele mai corecte, mai libere și mai sigure alegeri. Avem o presă liberă care moderează alegerile, ne asigurăm că lucrurile sunt făcute corect. Așa că stați calmi, rămâneți aproape.”, a precizat Tim Walz.

„Acest stat știe câte ceva despre câștig. Ce ar fi ca Pennsylvania să câștige asta pentru America?”, a mai spus Tim Walz.

UPDATE – Donald Trump a votat, în Palm Beach, Florida la 12:00 ora Floridei (19:00 ora României), împreună cu soția sa. Fostul președinte american susține că va câștiga și că alegerile nu vor fi deloc strânse.

„Mă simt foarte încrezător. Am auzit că stăm bine peste tot”, a precizat Donald Trump.

„Nici măcar nu va fi strânsă. Dar va dura mult timp să fie confirmată”, a mai adăugat președintele american.

UPDATE – Kamala Harris a vorbit la radioul din Atlanta „V-103 The Big Tigger Morning Show”, context în care a reamintit votanților din Georgia, la 10:40 ora Georgiei (17:40 ora României), să iasă și să voteze.

„Am fost atât de concentrată pe sarcina din fața mea, că reflecția a fost doar să mă asigur că răspund nevoilor oamenilor, referitoare la politici”, a spus vicepreședinta Kamala Harris.

UPDATE – JD Vance, propunerea de vicepreședinte a lui Donald Trump, a votat astăzi la 9:30 (16:30 ora României) în statul american Cincinatti, spunând reporterilor că mulțumește celor ce au venit să participe la „una dintre marile tradiții ale democrației americane”.

„Cu siguranță sper să votați pentru Donald J. Trump astăzi, dar dacă votați greșit, din punctul meu de vedere, încă o să vă iubesc, vă voi trata în continuare ca pe un concetățean, iar dacă voi fi suficient de norocos să fiu vicepreședintele dumneavoastră, voi lupta din greu pentru visele voastre și familia voastră în următorii patru ani”, a precizat JD Vance.

UPDATE – Primele rezultate ale zilei alegerilor SUA 2024 vin din Dixville Notch, New Hampshire, unde fostul președinte Donald Trump și vicepreședinta Kamala Harris au împărțit egal cele șase voturi ale micului oraș. Numărătoarea finală anunțată de oficiali, marți dimineață, a fost de 3 pentru Trump și 3 pentru Harris, relatează Fox News.

UPDATE – La ora 05:00 pe Coasta de Est a Americii (12:00, ora României), s-au deschis urnele în statul Vermont.

În următoarele câteva ore, mai multe state de pe coasta de est îi vor urma exemplul.

La ora locală 6:00 (13:00, ora României) s-au deschis secţiile de votare din alte opt state, între care Connecticut, New Jersey, New York, New Hampshire şi Virginia.

În Maine, aproape toate secţiile de votare s-au deschis la ora locală 6 a.m, dar municipalităţile cu mai puţin de 500 de persoane pot deschide până la ora locală 10 a.m..

Principalii candidați pentru funcția de președinte al SUA, democrata Kamala Harris și republicanul Donald Trump, au avut, luni, ultimele mitinguri electorale înaintea scrutinului a cărui miză este uriașă atât cât pentru americani, cât și pentru restul lumii, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

După ce și-a lărgit ”portofoliul” de susținători cu Bruce Springsteen, Jennifer Lopez și LeBron James, democrata se laudă acum cu alte trei nume grele de susținători din showbiz: Oprah Winfrey, Lady Gaga şi Ricky Martin. Dacă îi trecem pe listă și pe mai vechii ei fani Robert DeNiro și Arnold Schwarzenegger, putem spune că, din acest punct de vedere, Kamala Harris îl surclasează pe Donald Trump.

Fostul președinte nu se bucură nici pe departe de același suport în rândul personalităților. Totuși, republicanul are un susținător cu notorietate, miliardarul Elon Musk, care, din 20 noiembrie, a dat zilnic un premiu de un milion de dolari, în cadrul unei campanii privind Constituţia SUA.

Kamala Harris (60 de ani) și Donald Trump (78 de ani) nu sunt separați doar de apartanența politică și diferența considerabilă de vârstă. Ei sunt și două personalități radical opuse, fiecare cu priză pe diferite segmente ale electoratului. Harris s-a arătat caldă, empatică și destul de precisă în punctarea ”pericolului” reprezentat de Trump, mai ales prin prisma mandatului avut de acesta la Casa Albă între 2017 și 2021. Trump pare să fi rămas același ”player” ce redă, în buclă, mesaje despre imigranți ilegali și economie falimentară, în ton cu celebrul său slogan ”Make America great again!”.

Ce au spus candidații unul despre celălalt? Trump a fost agresiv din prima secundă, nicio surpriză aici, ajungând chiar la jigniri. Harris, mai temperată la început, a reacționat în cele din urmă, numindu-și adversarul un „fascist” mânat de răzbunare şi de setea de „putere fără limite”.

Cine este favoritul prezidențialelor din SUA

Sondajele de opinie anticipează o luptă extrem de strânsă. Cea mai recentă cercetare în rândul electoratului arată un infim avantaj al candidatei democrate, care ar avea 0,8 la sută mai mult decât Trump din intențiile de vot ale americanilor.

Sociologii sunt, și ei, destul de rezervați în pronosticuri. Unii subliniază ”capitalul” câștigat de Trump după cele două tentative de asasinat și tot atâtea proceduri de demitere din care a scăpat pe când era șef la Casa Albă.

Alții văd în Kamala Harris un rezervor considerabil de ”aer proaspăt”, după mandatele lui Donald Trump și Joe Biden. Asta nu doar datorită vârstei, ci și faptului că democrata, dacă va învinge, democrata va fi prima femeie președinte din istoria SUA.

La casele de pariuri, Donald Trump era favorit cert în urmă cu câteva săptămâni. A rămas favorit, însă cota la victorie i-a crescut, încet-încet, în ultima săptămână, ceea ce înseamnă scăderea șanselor să învingă. La Fortuna de pildă, republicanul are, marți dimineață, cota 1,65 să câștige, în timp ce Kamala Harris, 2,25.

Citește și Proprietara unui apartament din Cluj, ironizată pe rețelele de socializare. Femeia a anunțat că vinde imobilul la prețul de 340.000 de euro

Șapte state sunt esențiale pentru deznodământ

Dat fiind sistemul de vot din SUA, prin care candidatul cu cele mai multe voturi într-un stat ”ia totul” acolo, mai precis capitalizează toți electorii, este esențial ce se va întâmpla în așa-numitele state swing, state-cheie. Acestea, șapte la număr, sunt Arizona, Carolina de Nord, Georgia, Michigan, Nevada, Pennsylvania şi Wisconsin, care, în ultimele decenii, au înclinat balanța fie spre democrați, fie spre republicani. Împreună, statele swing dau 93 de voturi reprezentative din totalul de 538, iar un candidat, pentru a fi declarat învingător, trebuie să adune minimum 270.

Evident, Harris și Trump și-au concentrat eforturile, în special pe finalul campaniei electorale, pentru a convinge alegătorii din statele-cheie. Ultimele lor popasuri au fost în Pennsylvania, rămâne de văzut, nu peste multe ore, cine a reușit cu adevărat să bată drumul până acolo cu folos.

Când se încheie votul

Închiderea urnelor de vot diferă de la un stat la altul, în funcție de fusul orar. Iată, mai jos, orele estimative până la care se așteaptă să fie încheiată numărătoarea voturilor, potrivit unei centralizări preluate de StirileProTV de la CNN.

-până la ora 02:00 (ora României), numărătoarea voturilor se va încheia în primele șase state. Numărătorile din unele zone ale Indiana și Kentucky se vor încheia mai devreme, la 01:00. Cele șase state sunt: Indiana, Kentucky, South Carolina, Virginia, Vermont și Georgia

-până la ora 03:00 (ora României), numărătoarea se va încheia în 17 state, inclusiv Pennsylvania. Cele 17 state sunt: Carolina de Nord, Ohio, Virginia de Vest, Oklahoma, Missouri, Tennessee, Mississippi, Alabama, Florida, Illinois, Maine, New Hampshire, Massachusetts, Rhode Island, Connecticut, New Jersey, Delaware, Maryland and Washington, DC și Pennsylvania

-până la ora 04:00 (ora României), numărătoarea se va încheia în 16 state: Wyoming, North Dakota, South Dakota, Nebraska, Iowa, Kansas, Texas, Louisiana, New Mexico, Colorado, Minnesota, New York, Nebraska, Arizona, Wisconsin și Michigan

– până la ora 05:00 (ora României), situația va fi închisă în jumătate din state. Cele 3 state care închid situația sunt Utah, Montana și Nevada

– până la ora 06:00 (ora României), numărătoarea se va încheia în alte patru state: Idaho, California, Oregon și Washington

– până la ora 09:00 (ora României), numărătoarea se va încheia în Hawaii și Alaska.

Când aflăm rezultatele

Numărarea voturilor începe imediat după închiderea urnelor, astfel că este posibil să fie cunoscut rezultatul încă din seara zilei de 5 noiembrie.

În 2020 însă, a fost nevoie de peste trei zile pentru ca principalele media americane să anunţe victoria lui Joe Biden. Unul dintre principalele motive a fost creşterea numărului de voturi prin corespondenţă, care a încetinit procesul de numărare a voturilor. După cum subliniază The New York Times, acest proces durează mai mult timp pentru că presupune mai multe etape. În primul rând, se fac verificări suplimentare, pentru a se asigura că alegătorul nu a încercat să voteze şi în persoană. Apoi, cei responsabili cu numărarea voturilor trebuie să deschidă buletinele de vot, împăturite anterior de alegători, şi să le aplatizeze pentru a putea fi introduse într-un tabulator, spre a fi numărate.

Potrivit The New York Times, este de aşteptat ca anul acesta numărătoarea să dureze mai puţin decât la precedentul scrutin, pentru că, spre deosebire de scrutinul din pandemie, mai puţine persoane vor fi votat prin corespondenţă. Îm plus, secţiile de vot au dobândit mai multă experienţă, astfel că lucrurile ar trebui să meargă mai rapid.

Citește și Poliţia israeliană l-a arestat pe un consilier de top al prim-ministrului Benjamin Netanyahu

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Playtech.ro
Avea doar 26 de ani și a murit înainte de Crăciun! Cine era Alexandru
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Exclusiv: Andreea Tonciu și Pescobar, întâlnire de taină. Cum au fost surprinși cei doi
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Un cântăreț celebru, iubit de români, este prins într-un scandal uriaș! Fiul secret face dezvăluiri scandaloase: ”Când m-am născut, mama avea 15 ani, iar el 22!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Nicușor Dan Vizează Președinția: Intră Indepent în Cursa Electorală
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!