Alegeri SUA: Cei mai influenţi preşedinţi ai Statelor Unite

Istoria prezidenţială a Statelor Unite ale Americii a cunoscut 43 de preşedinţi, iar unii dintre ei au stat la cârma ţării preţ de două mandate. Include şi un mandat prelungit. Preşedinţii care s-au succedat la cârma Americii au fost mai mult sau mai puţin influenţi. În scopul acesta, a fost realizat şi un punctaj pentru fiecare dintre ei.
Sânziana Stancu
04 nov. 2016, 14:01
Alegeri SUA: Cei  mai influenţi preşedinţi ai Statelor Unite

Instituţia prezidenţială americană a fost constituită în 1789 şi, de atunci încoace, a avut 44 de preşedinţi.

Primul dintre ei, George Washington, a întrunit votul unanim al Colegiului Electoral. Grover Cleveland este cunoscut la rândul lui pentru că a deţinut două mandate neconsecutive, devenind astfel cel de-al 22-lea şi, apoi, al 24-lea preşedinte al Americii. William Henry Harrison a avut cel mai scurt mandat prezidenţial, de 31 de zile, pentru că, ulterior, a decedat, după ce fusese ales, în 1841. Franklin D. Roosevelt a avut, în schimb, cel mai lung mandat, de 12 ani, ca preşedinte al SUA, înainte de a se stinge din viaţă în timpul celui de-al patrulea mandat, în 1945. A fost singurul preşedinte care a oibţinut mai mult de două mandate.

După ratificarea unui amendament constituţional, în 1951, niciun preşedinte nu a mai avut dreptul la mai mult de două mandate.

Iată un clasament al celor mai influenţi preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii, de la George bWashington, la Barack Obama.

George Washington  (1789- 1797)

George Washington a fost primul preşedinte al Statelor Unite şi a fost unul dintre cei mai influenţi preşedinţi. De aceea, locul lui în istorie este aparte, el punând bazele instituţiei prezidenţiale şi ale evoluţiei Statelor Unite. Preşedinţia lui a fost de peste 8 ani. El a numit zece judecători la Curtea Supremă în timpul mandatului său, a semnat un important tratat – Jay Treaty – care normaliza relaţiile comerciale cu Marea Britanie. George Washington are un punctaj de 61,73.

Iată un clasament al celor mai influenţi preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii:

William Henry Harrison  (1841-1841)

Harrison fost cotat cu un punctaj de popularitate de 2,81. Nu a reuşit să facă prea mult pentru America, deoarece a murit după numai o lună şi şase zile de când a fost învestit ca preşedinte. A fost cel mai scurt mandat al unui preşedinte american din istoria SUA.

Millard Fillmore (1850-1853)


Prestaţia prezidenţială a lui  Harrison a fost cotată la 9.33 de puncte. Fillmore şi-a asumat preşedinţia ţării după moartea lui Zachary Taylor, servind ca preşedinte al SUA 2 ani şi 65 de zile. Fillmore a făcut totuşi prea puţin pentru reducerea tensiunilor între aboliţionişti şi proprietarii de sclavi.

Franklin Pierce (1853-1857)

Preşedintele Franklin Pierce nu a reuşit să îşi folosească puterea executivă atunci când aceasta ar fi contat cel mai mult. Alături de Fillmore şi Buchanan, el a escaladat tensiunile sclavagiste. Punctajul preşedinţiei sale a fost de 9.59.

James Buchanan (1857- 1861)

În timpul preşedinţiei sale, ţara s-a confruntat cu un război civil în urma căruia statele americane din Sud au ales secesiunea de naţiune.  Eșecul lui de a face cu secesiunea este una dintre cele mai grave gafe prezidențiale din istorie. Prestaţia sa a fost evaluată la scorul de 9.75.

Andrew Johnson (1865-1969)

A fost un preşedinte democrat care a venit la putere după asasinarea lui Abraham Lincoln. Şi-a folosit cea mai mare parte din puterea sa executivă pentru elaborarea unei politici de reconstrucție în urma războiului civil. A fost un preşedinte punctat cu 10.07.

James Garfield (1881-1881)

 

Ca şi Harrison, James Garfield nu şi-a putut duce mandatul la bun sfârşit. După şase luni de preşedinţiei a fost asasinat. Are un punctaj de 10.22.

Zachary Taylor (1849-1850)

Prestaţia prezidenţială a lui Taylor a fost estimată la 10.62 puncte. A executat puţin mai mult de un an din mandatul său prezidenţial, dar a reuşit în schimb să semneze un tratat influent cu Marea Britanie.

Warren G. Harding (1921-1923)

În ciuda faptului că a servit numai 2 ani şi 4 luni ca preşedinte al SUA, Warrean Harding a numit patru judecători la Curtea Supremă şi a semnat 522 de ordonanţe prezidenţiale. În schimb, moştenireab lui politică a avut de suferit de pe urma lui din cauza a numeroase scandaluri politice care i-au compromis personalitatea de-a lungul timpului. A fost cotat cu 13.78 de puncte.

Gerald Ford (1974-1977)

Gerald Ford a fost unul dintre preşedinţii Statelor Unite ale Americii care a semnat cea mai controversată graţiere prezidenţială- cea a lui Richard Nixon. Ford a servit ca preşedinte al SUA timp de 2 ani şi 4 luni înainte de a pierde alegerile în faţa lui Jimmy Carter. Scorul acordat prestaţiei sale prezidenţiale a fost cotat la 16.87. 

 Jimmy Carter (1977-1981)

Jimmy Carter a luptat mai mult pe plan intern pentru America, dar a semnat mai multe tratate notabile, cum ar fi Acordurile de la Camp David şi tratatul privind Canalul Panama. Cu toate acestea, el a fost singurul preşedinte modern care nu a a avut ocazia să numeasc+ă vreun judecător la Curtea Supremă de Justiţie. Prestaţia sa ca preşedinte a fost estimată la 19.23.

Benjamin Harrison (1889-1893)

Nepotul lui William Henry Harrison’s a fost mai bine apreciat ca prestaţie prezidenţială decât bunicul lui. Cea mai mare influenţă în calitate de preşedinte al Americii a avut-o asupra Curţii Supreme a SUA, unde a numit nu mai puţin de patru judecători. A obţinut un punctaj de influenţă de 21.05.

Herbert Hoover (1929-1933) 

Herbert Hoover a fost preşedintele american care a emis un număr impresionant de ordonanţe – în total, 968 – cele mai multe dintre acestea vizând să reducă efectele crizei economice  (Marea Criză). Eforturile lui au fost însă zădărnicite de inabilitatea lui de a evita dezastrul financiar. Scorul lui a fost de 23.43.

Calvin Coolidge(1923-1929)

Calvin Coolidge a fost cotat cu un punctaj de 25, 24 . El a obţinut o performanţă şi mai mare de emitere de ordonanţe decât Hoover. Astfel, Coolidge a emis 1.203 de ordonanţe, mai mult decât oricare alt preşedinte american. Moştenirea lui politică este controversată, unii lăudând deciziile preşedintelui de a reduce cheltuielile guvernamentale, în timp ce alţii au criticat slaba lui implicare în deciziile economice. 

John Quincy Adam (1825-1829)

Cariera lui John Quincy Adam ca preşedinte nu a fost strălucită în timpul mandatului său prezidenţial, ci s-a remarcat mai degrabă după aceea, în calitate de secretar de stat. Ca preşedinte al Americii, s-a concentrat pe problemele interne, încercând să îmbunătăţească starea naţiunii prin măsuri interne. A fost cotat cu un scor de 26,38.

George W. Bush (2001-2009)

În timpul celor opt ani de mandat prezidenţial, George W.Bush a emis 291 de ordonanţe şi a numit doar doi judecători la Curtea Supremă a Americii. Dar Bush s-a remarcat ca preşedinte şi în străinătate, mai ales în războaiele din Afganistan şi Irak. Cu toate acestea, scorul prestaţiei sale, de 28,67, se numără printre cele mai slabe.

George H. W. Bush (1989-1993)

Preşedinţia lui George H.W. Bush a fost dominată de politica externă. În calitate de preşedinte. el a semnat tratate cu Uniunea Sovietică pentru reducerea cursei înarmărilor şi a făcut un parteneriat strategic cu Rusia după dezmembrarea fostei URSS. În timpul preşedinţiei lui, America a condus războiul din Golf. Prestaţia sa a fost cotată la 30,73 de puncte.

William McKinley (1897-1901)

Înainte de a fi asasinat, în 1901, preşedintele McKinley a coondus Statele Unite în războiul hispano-american. El a susţinut şi semnat Tratatul de la Paris, în 1898, care a pus capăt războiului, acordând controlul Statelor Unite asupra Filipinelor, Guamului şi Puerto Rico. Prestaţia sa a fost estimată la 31,42 de puncte.

Richard Nixon (1969-1974)

Fără îndoială, Richard Nixon a realizat mult în timpul preşedinţiei sale care a durat 5 ani şi 5 luni. El a amis 346 de ordonanţe şi a numit patru judecătorri în SCOTUS. Dar cele mai influente realizări ale sale au venit din străinătate, unde SUA au contribuit la încheierea războiului din Vietnam şi a semnat o serie de tratate internaţionale importante, cum a fost, de pildă asupra acordului de limitare a armelor strategice (SALT). Prestaţia sa prezidenţială a fost cotată la 35,57 de puncte. Acest scor ar putea fi pus pe seama celebrului scandal Watergate şi de demisia sa din funcţia de preşedinte.

John F. Kennedy (1961-1963)

John Fitzgeral Kennedy a avut ambiţii mari privind chestiunile de politică externă a SUA, iar legat de planurile sale pe plan intern, cele mai multe dintre acestea nu au mai putut fi puse în aplicare deoarece tânărul preşedinte a fost asasinat în data de 22 noiembrie 1963. Totuşi, timp de 2 ani şi 8 luni, Kennedy a emis 214 ordonanţe şi a semnat mai multe tratate internaţionale, inclusiv Tratatul de Interzicere a Testelor Nucleare. JFK a fost cotat cu 36,56. 

Bill Clinton 1993-2001

Bill Clinton a avut un punctaj moderat în cadrul preşedinţiei sale, de 39,69. În timpul celor 8 ani ai preşedinţiei lui  – două mandate consecutive – Clinton s-a remarcat prin emiterea a 364 de ordonanţe prezidenţiale, mai multe decât au semnat cilalţi preşedinţi moderni, în afară de Reagan. Clinton a avut şi un impresionant dosar de politică externă , semnând tratate importante, ca NAFTA, de pildă. Preşedinţia lui a fost puternic marcată de legătura lui amoroasă cu Monica Lewinsky, scandal care a zguduit mapamondul şi la dus la un pas de un impeachement.

James K. Polk 1845-1849

 

Puţini preşedinţi americani ar putea depăşi recordul lui James Polk în îndeplinirea aproape a tuturor promisiunilor pe care le-a făcut poporului. Polk s-a ai remarcat prin semnarea Tratatului Guadalupe Hidalgo care a pus capăt războiului mexicano-american şi a extins la o treime proprietăţile funciare. Pentru prestaţia sa a fost cotat cu scorul de 40,06.

James Monroe (1817-1825)

În 8 ani de preşedinţie, James Monroe a fost un preşedinte foarte activ pe plan internaţional. Unul dintre cele mai mari succese ale lui a fost achiziţionarea Floridei de la Spania. A fost un preşedinte de 44,56 de puncte.

Ronald Reagan (1981-1989)

Reagan a avut mare influenţă şi în interiorul Statelor Unite, şi în afara acestora. El a jucat un  rol foarte important în negocierile privind sfârşitul Războiului Rece din Europa. Conservatorismul lui Reagan a rezistat ca model şi la generaţiile americane de astăzi şi este un exemplu pentruz muţi dintre republicanii de astăzi. Reagan a fost apreciat cu un punctaj de 45,8. 

James Madison (1809-1817)

A fost un preşedinte de 45,15 puncte. Supranumit „Părintele Constituţiei”, Madison a continuat politica internă a ţării şi a a semnat importantul Tratat de la Ghent care a pus capăt Războiului din 1812.

Lyndon B. Johnson (1963-1969)

Lyndon Johnson a fost un preşedinte care a declarat Război Sărăciei şi a lansat seria de programe pentru  Marea Societate. De asemenea, el a desfășurat forțe militare în Vietnam și a părăsit biroul prezidenţial când războiul din Vietnam era încă în desfăşurare. A fost un preşedinte de 45,53 de puncte.

Thomas Jefferson (1801-1809)

Printre cele mai mari realizări ale lui Thomas Jefferson se numără cumpărarea Louisianei, care a dublat dimensiunea SUA. Comparativ cu președinții moderni, el nu a avut multe alte realizări importante, iar scorul lui este, şi aşa, destul de ridicat, de 51,42.

Abraham Lincoln (1861-1865)

Este singurul preşedinte dintr-un Top 12 care a servit mai puţin de 5 ani în funcţie. În privinţa ordonanţelor emise de el, şi numărul acestora este mic – 48 în total – deşi Emancipation Proclamation este cel mai important ordin executiv din istoria Americii. El a avut însă un scor de 55,50.

Dwight D. Eisenhower (1953-1961)

Eisenhower realizat performanţe pe plan intern, dar influenţa lui s-a manifestat mai mult şi mai bine pe plan extern. Este preşedintele care a fost cotat pentru prestaţia sa în cea mai înaltă funcţie din stat cu un scor de 55,85. A emis 484 de ordonanţe în timpul a două mandate prezidenţiale şi a numit cinci judecători la Curtea Supremă de Justiţie.

Theodore Roosevelt (1901-1909)

A fost un preşedinte foarte harnic şi întreprinzător în cei 7 ani şi 5 luni cât s-a aflat la cârma Americii. A fost cel mai tânăr preşedinte din istoria Statelor Unite. A emis 1.081 de ordonanţe şi l-a întrecut pe Truman după numărul de tratate internaţionale semnate. Ca şi ceilalţi lideri ai epocii sale, Roosevelt a luptat împotriva corupţiei în afaceri şi în rândul politicienilor. A fost cotat cu un punctaj de 60,10.

Franklin D. Roosevelt (1933-1945)

CV-ul lui Franklin D. Roosevelt este uimitor. El a emis nu mai puţin de 3.721 de ordonanţe – de două ori mai mult decât succesorul său în funcţie şi a avut o preşedinţie de peste 12 ani. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a servit în calitate de comandant -şef. A numit 8 judecători la Curtea Supremă. A avut un punctaj colosal, de 86,74. Niciun alt preşedinte nu a împins puterile lui executive atât de mult ca Roosevelt. Este cel mai mai influent preşedinte din istoria americană.

Woodrow Wilson (1913-1921)

Woodrow Wilson a fost un reformator al Erei Progresiste şi a  emis un număr impresionant, de 1,803 ordine executive, al doilea cel mai mare din istoria SUA. El a avut, de asemenea, o influență notabilă în politica externă, servind în calitate de președinte pe parcursul Primului Război Mondial. A obţinut un scor de 60,93.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Prăbușirea unui pod în Brazilia: patru morți și riscuri ecologice majore
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?