Alegerile locale din România, în presa străină: Primul test pentru clasa politică, după incendiul din Colectiv

Peste 18 milioane de români sunt aşteptaţi la urne duminică pentru a-şi desemna primarii şi consilierii locali, alegerile fiind marcate de dosare de corupţie care îi vizează pe candidaţi sau pe foşti edili şi constituind primul test pentru clasa politică după incendiul din Colectiv, susţine AFP.
Marius Neagu
05 iun. 2016, 10:16
Alegerile locale din România, în presa străină: Primul test pentru clasa politică, după incendiul din Colectiv

La Bucureşti, primăria este în prezent condusă de un interimar, întrucât fostul primar, Sorin Oprescu, este urmărit penal într-un dosar de luare de mită. Cinci din cei şase primari ai sectoarelor Capitalei sunt, de asemenea, acuzaţi în diverse dosare, informează L’Orient le Jour, citând AFP.

În pofida problemelor lor judiciare, numeroşi candidaţi din ţară se prezintă duminică în faţa alegătorilor, consideră Agenţia France-Presse.

„Vedem încă o dată că la 26 ani de la înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu încă nu avem nivelul de cultură civică necesar pentru pune presiune pe acei candidaţi astfel încât ei să nu îşi mai depună candidatura”, a declarat pentru AFP, analistul politic Radu Magdin.

Acest vot constituie primul test pentru clasa politică a ţării după incendiul din clubul Colectiv din Bucureşti care a şocat ţara şi care a condus la căderea Guvernului social-democrat (PSD) al lui Victor Ponta, susţine AFP. Ţara este în prezent condusă de un Executiv format din tehnocraţi.

CITEŞTE ŞI ALEGERI LOCALE 2016 NEREGULI ÎN MAI MULTE JUDEŢE. Scandaluri în secţiile de votare, ştampile dispărute şi bani oferiţi

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Noua TAXĂ s-a votat. Decizie în România începând cu 1 ianuarie 2026. Se plătește pe persoană
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Amenda pentru proprietarii de apartamente. Lucruri complet interzise
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster