„Dacă analizăm bine lucrurile, atunci alegerile pot să aibă loc anume pe 18 sau 25 noiembrie”, a declarat Igor Dodon, vineri seară, la postul de televiziune RTR-Moldova, scrie news.ro.
Dodon a precizat că alegerile pot fi amânate doar în cazul în care iniţiatorii referendumului „Anti-mixt” vor colecta numărul necesar de semnături. În acest caz, alegerile parlamentare ar urma să aibă loc în primăvara anului 2019. Dodon s-a arătat convins însă că următorul plebiscit va avea loc în baza sistemului mixt.
O listă cu peste 700 de persoane a fost depusă vineri la Comisia Electorală Centrală în vederea înregistrării unui grup de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului legislativ privind abrogarea legii prin care au fost aduse modificări la Codul Electoral, trecându-se astfel la sistemul mixt de vot.
CEC are la dispoziţie 15 zile pentru a le examina şi a anunţa dacă înregistrează sau nu grupul, transmite IPN.