ALERTĂ de NINSORI, LAPOVIŢĂ şi PLOI în ţară. RECOMANDĂRI pentru şoferii din trafic

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, pentru vineri, o informare meteo valabilă în aproape toată ţara, în intervalul orar 10.00 - 23.00. Astfel, potrivit meteorologilor, sunt aşteptate precipitaţii sub formă de ninsoare, ploaie şi lapoviţă. Pentru o deplasare sigură în condiţii meteo nefavorabile, poliţiştii vin în ajutorul conducătorilor auto cu câteva sfaturi şi recomandări.
Iulian Tudor
21 nov. 2014, 10:36
ALERTĂ de NINSORI, LAPOVIŢĂ şi PLOI în ţară. RECOMANDĂRI pentru şoferii din trafic

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare în cursul zilei de vineri, între orele 10.00 – 23.00, în Moldova şi în jumătatea de est a Transilvaniei vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar în Muntenia ploile se vor transforma, din această după-amiază, local, în lapoviţă şi ninsoare. În Carpaţii Orientali şi Meridionali va continua să ningă, iar în regiunile sud-estice, vântul va avea intensificări cu viteze de 50….60 kilometrii la oră, iar pe crestele montane, vântul va sufla cu peste 80 kilometri la oră.

Citeşte şi VREMEA IN BUCURESTI: Când vin NINSORILE în Capitală. Prognoza de weekend

În aceste condiţii, şoferii sunt sfătuiţi ca înaintea începerii deplasării să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică prognozată, potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.

În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste prudenţă sporită, să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos, precum şi în apropierea trecerilor pentru pietoni, iar în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, polei, gheaţă sau mâzgă să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor concrete de drum. De asemenea, este necesar să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.

Citeşte şi PROGNOZA METEO pe trei zile

Pentru prevenirea unor situaţii nedorite (accidente grave sau blocaje în trafic), este absolut necesar ca toţi conducătorii auto să respecte strict indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri, care acţionează permanent pe toate arterele rutiere din ţară pe care se circulă îngreunat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Citeşte şi ALERTĂ METEO: NINSORI, LAPOVIŢĂ, PLOI şi VÂNT în aproape toată ţara VIDEO

Citeşte şi PROGNOZA METEO pentru IARNA 2014-2015: Când vine IARNA, cu adevărat

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri