Fetiţă rănită grav după un accident în Vâlcea. Elicopterul SMURD a intervenit de urgenţă!

O fetiţă de 11 ani a fost rănită grav la cap, sâmbătă, după ce maşina la volanul căreia se afla tatăl ei s-a răsturnat pe un drum din staţiunea Băile Govora. Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele bărbatului de 37 de ani care a provocat accidentul.
Filip Stan
28 dec. 2019, 16:04
Fetiţă rănită grav după un accident în Vâlcea. Elicopterul SMURD a intervenit de urgenţă!

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, copila a fost preluată de o ambulanţă SAJ cu un traumatism cranian sever şi transportată, în comă, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea.

Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, a precizat că medicii de la Ambulanţa Vâlcea au solicitat şi un elicopter SMURD pentru a o prelua pe fetiţă şi a o transporta la un spital de specialitate, starea ei fiind destul de gravă.

Accidentul s-a petrecut la intrarea în staţiunea Băile Govora, poliţiştii fiind în prezent la faţa locului pentru a stabili cu exactitate împrejurările care au dus la producerea acestuia.

Anunţul poliţiei

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, bărbatul s-a urcat băut la volan, în urma testării cu etilotestul acestuia fiind-i găsită o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, el urmând să fie cercetat atât pentru conducerea unui vehicul pe drumurile sub influenţa băuturilor alcoolice, cât şi pentru pentru vătămare corporală din culpă.

„Accidentul a avut loc pe DJ 649, pe raza oraşului Băile Govora, conducătorul unui autoturism, un bărbat de 37 de ani, pe fondul consumului de alcool – 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat – a intrat cu autoturismul într-un grad, după care s-a răsturnat. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a pasagerului ce ocupa locul din spate, fiica conducătorului auto în vârstă de 11 ani”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.

Fetiţa are un traumatism cranian sever şi a fost transportată în stare de inconştienţă la spitalul din Râmnicu Vâlcea, de unde urmează să fie preluată de un elicopter SMURD şi dusă la un spital de specialitate, starea ei fiind gravă.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următorii 7 ani. Tot ce ating se transformă în aur
Capital.ro
Complet gratuit pentru proprietarii de teren și casă din România. Totul se rezolvă direct prin Primărie
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profeții apocaliptice într-o carte secretă a Vaticanului: 2027, anul Judecății de Apoi. Legătura bizară cu boala Papei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Mașinile cu kilometrajul dat înapoi. Topul țepelor pentru șoferi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Elena Tudor, câștigătoarea Power Couple 2025. Ce meserie are soția magicianului Robert Tudor, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Buletinele se schimbă în România. Ce dispare de pe cărțile de identitate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Vânzările Tesla în Europa continuă să scadă, afectate de factorii politici și demografici
MediaFlux
Rusia se răzbună pe România. Mișcarea care l-a enervat rău pe Putin
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A murit după ce a fost internată în Spitalul Municipal București. Aici a contactat o bacterie periculoasă și a fost supusă unui tratament inuman