Exerciţii militare comune ale Seulului şi Washingtonului, numite Key Resolve şi Foal Eagle, au drept scop să dezvolte capacităţile de luptă ale celor două state şi să descurajarea ameninţările din partea Phenianului.
Comitetul pentru Reunificarea Paşnică a Patriei, agenţia de propagandă a Phenianului care se ocupă cu relaţiile cu Coreea de Sud, a apreciat într-un comunicat că aceste exerciţii militare sunt echivalente unei declaraţii de „război nuclear pe scară largă”.
„(Coreea de Nord) avertizeză cu severitate Statele Unite şi Coreea de Sud să renunţe la exerciţiile militare care vor distruge relaţiile intercoreene şi vor provoca calamităţi şi dezastre inimaginabile”, potrivit comunicatului, publicat de agenţia centrală de ştiri a Coreei de Nord.
Recent, liderul nord-coreean Kim Jong-un a ameninţat cu un „dezastru nuclear” în Peninsula Coreeană dacă aceasta se va confrunta cu un nou război şi a avertizat Statele Unite că nu vor rămâne nevătămate în acest conflict.
Citeşte şi: Coreea de Nord ameninţă cu un DEZASTRU NUCLEAR în cazul unui război în Peninsula Coreeană: „Statele Unite nu vor rămâne nevătămate”
„Daca războiul izbucneşte din nou (în peninsulă), el va aduce un dezastru nuclear masiv şi Statele Unite nu vor rămâne nevătămate”, a declarat Kim Jong-Un, într-un mesaj difuzat de televiziunea naţională cu ocazia trecerii în noul an.
„Ne confruntăm cu o situaţie în care un mic incident militar accidental poate conduce la un război total”, a avertizat el.
Peninsula Coreeană a cunoscut un relativ calm în ultimele luni după un an foarte tensionat în urma lansării unei rachete, asimilate de occidentali cu testul unei rachete balistice, şi după un test nuclear care i-a adus Phenianului noi sancţiuni din partea Consiliului de Securitate al ONU.